Somerii cu talent muzical au sansa de a-si gasi un serviciu pe piata muncii bacauane. Pentru saptamina in curs, la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau s-au declarat vacante nu mai putin de 20 de posturi pentru solisti, jumatate solisti instrumentali, jumatate solisti vocali. In aceeasi lista a locurilor de munca disponibile aflate in evidenta AJOFM Bacau se afla peste o suta pentru confectioneri textile, 20 pentru agent servicii clienti si agenti vinzari, zece pentru brokeri de asigurari, douasprezece pentru paznici, zece pentru electromecanici automatizari si telecomunicatii, cinci pentru electricieni in constructii si inca sase pentru electricieni intretinere si reparatii. Exista, de asemenea, oferta de angajare pentru brutari, bucatari, ospatari si pizzeri, pentru vinzatori, soferi autocamion si soferi taxi, organizatori spectacole, operatori chimisti si operatori calculator, economisti si ingineri mecanici. Pentru muncitori calificati si necalificati in constructii sint puse la dispozitie, de catre difereti angajatori bacauani, citeva zeci de locuri de munca. Lista completa a locurilor de munca vacante din aceasta saptamina poate fi consultata la sediul AJOFM Bacau, str. I. S. Sturdza nr.63 sau la punctele de lucru din judet ale Agentiei. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns