Peste 400 de salariati ai combinatului de ingrasaminte chimice Amurco Bacau au intrat in somaj tehnic. Masura a fost luata, se pare, ca urmare a evolutiei devaforabile a pietei ingrasamintelor si a intrat in vigoare de ieri. „Totul este in regres. Am discutat cu conducerea si s-a ajuns la concluzia ca somajul tehnic este singura solutie, noi, salariatii, preferind, firesc, aceasta masura decit pe cea a concedierii colective”, a spus Gheorghe David, liderul sindicalistilor de la Amurco Bacau. Potrivit acestuia, perioada de somaj tehnic este de doua luni, timp in care, conform legii, salariatii vor primi 75% din salarii, iar angajatorul este scutit de plata contributiilor de asigurari sociale. „Daca se prelungeste agonia, se va trece la masuri mai dure, dar noi speram sa nu fie cazul. Vom intra in somaj tehnic prin rotatie, pina cind se vor indrepta lucrurile. Piata de ingrasaminte a scazut drastic si, ca-n orice alt domeniu de activitate, criza economica se resimte puternic”, a mai spus David. Combinatul Amurco are aproximativ 860 de salariati din care circa 450 sint, din 10 mai, in somaj tehnic. Masura urmeaza sa fie anuntata Inspectoratului Teriotrial de Munca Bacau, conform prevederilor legale in acest sens. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns