E.ON Gaz Romania a scos pe piata un nou pachet de servicii pentru izolarea locuintei in scopul obtinerii unui confort termic ridicat. Noutatea consta in faptul ca apelind la pachetul Isoterm, beneficiarii economisesc cu pina la aproximativ 40 la suta din costurile incalzirii locuintei. Reprezentantii companiei E.ON spun ca beneficiarii pachetului primesc consultanta gratuita de specialitate pentru alegerea celei mai potrivite solutii tehnice de izolare a locuintei si acces la finantare rapida, cu rate fixe, comision de acordare zero la suta si trei luni perioada de gratie la plata primei rate. „O izolare eficienta a locuintei este o conditie esentiala pentru clientii care doresc sa beneficieze de un confort termic ridicat si sa reduca in acelasi timp costurile cu incalzirea”, a declarat Dan Morari, directorul general al E.ON Gaz Romania. Produsul E.ON Isoterm este disponibil incepind cu aceasta luna in judetele Iasi, Bacau, Botosani, Suceava si Neamt. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns