Declaraţiile privind contribuţiile aferente veniturilor din drepturi de autor (DDA) şi alte activităţi independente vor putea fi depuse on-line din 25 septembrie, Ministerul Comunicaţiilor urmând să dezvolte un portal specializat, a anunţat joi ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
„Aceste declaraţii vor fi depuse on-line, pe un portal de Internet specializat, din 25 septembrie. În cooperare cu Ministerul Comunicaţiilor vom face acest sistem”, a explicat Şeitan.
Ministrul a subliniat că persoanele care nu au depus aceste declaraţii nu vor fi penalizate până când nu se va regla sistemul şi dacă vor aduce actele într-o perioadă rezonabilă. „Am fost informat că nu sunt cozi la Casa de Pensii, unde avem 20-30 de oameni şi nici la Agenţia de Ocupare, unde erau două-trei persoane azi dimineaţă”, a spus Şeitan.
Ministrul a ţinut să precizeze că declaraţiile se depun o singură dată, urmând ca din celelalte luni să se opereze corectări dacă intervin schimbări la datele personale sau la sumele obţinute. Mihai Şeitan a mai semnalat că, până în prezent, numărul celor care au venit să depună declaraţiile reprezintă 5-10 la sută din numărul total al celor care trebuiau să facă acest lucru.
Numărul de declaraţii pentru drepturi de autor depuse la nivel naţional până în prezent s-a ridicat la 15.634, din care 2.420 în Bucureşti, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu. Cele mai multe declaraţii au fost depuse în judeţele Cluj – 2.709 şi în Timiş – 1.088, în restul judeţelor numărul acestora situându-se sub 1.000. AGERPRES
Lasă un răspuns