Anii de la sfirsitul secolului al XIX-lea ne infatiseaza localitatea Slanic Moldova ca o statiune balneoclimaterica infloritoare, aflata in plin proces de modernizare si care, la acea vreme, putea sta alaturi de oricare dintre statiunile de renume ale Europei. In 1891, Slanicul a avut marea onoare de a fi vizitat de insusi Regele Carol I al Romaniei, care a ramas impresionat de cele vazute. Dar exact cind statiunea se afla in plin avint si Slanicul aproape ca atinsese apogeul stralucirii sale, a sunat ceasul cel rau, cel al razboiului, care avea sa aduca mari distrugeri statiunii care devenise, intre timp, „Perla Moldovei”. Anii Primului Razboi Mondial (1916-1918) au prefacut Slanicul Moldovei intr-o ruina. Inca din primele luni, s-au dat lupte crincene in zona statiunii, cind trupele austro-ungare si germane incercau sa-si deschida drum dinspre Tirgu Ocna – Adjud – Marasesti, spre inima Moldovei. Pentru a pune stapinire pe Slanic, ele dadeau repetate atacuri peste muntii Cerbu si Pufu, tirul artileriei distrugind, unele dupa altele, frumoasele hoteluri si vile, instalatiile balneare, alte asezaminte, dar mai putin izvoarele minerale, inamicul cunoscind bine valoarea terapeutica a apelor minerale ale statiunii. Inca din 1853, in timpul razboiului Crimeii, austriecii lasasera o santinela pentru paza izvorului 1, care a fost apoi fortata de localnici sa plece. De mai multe ori, ei incercasera chiar sa mute stilpul de frontiera peste noapte, pentru a intra in stapinirea izvoarelor. Una din amintirile legate de perioada cind zona izvoarelor era pazita de santinele, ne-a ramas de la filosoful, scriitorul si omul politic Ion Petrovici. Intr-o zi de vara a anului 1888, pe cind acesta se afla in vacanta cu familia la Slanic si incerca sa patrunda intr-un zmeuris intins si abundent, cineva din grupul care-l insotea si care cunostea bine locurile a exclamat, paralizindu-i pe toti: „Atentie! Ne aflam in Austro-Ungaria si ati depasit granita!” Toti ceilalati au ramas inmarmuriti, sesizind ca, intr-adevar, granita, care era foarte aproape de locul numit Cascada, ramasese cu citiva pasi in urma lor. Era granita cu Austro-Ungaria, care se intindea pina aici, pe vremea cind Transilvania era anexata imperiului. Dupa intrarea trupelor germane in statiune, Comandamentul este cantonat la hotelul Racovita, iar impozanta cladire a Cazinoului este transformata in grajd. In aripa stinga a Complexului balnear Racovita, la etajul I, era expusa cindva o fotografie inramata, reprezentind ruinele hotelului dupa Primul Razboi Mondial si care acum face parte dintr-o colectie particulara, in care exista mai multe obiecte de patrimoniu ale statiunii, insusite prin mijloace mai putin „ortodoxe”.
In retragere, armatele germane incendiaza cladirea hotelului Racovita, focul se intinde si pe muntele Cerbu, acoperit pe atunci in intregime cu padure de brazi, si distruge si ce mai ramasese in picioare de pe urma bombardamentelor. Desi nu sint distruse in totalitate, izvoarele nu scapa nici ele de devastari, astfel ca, la sfirsitul razboiului, Slanicul era o ruina. Atit de tare fusese distrusa statiunea, incit Epitropia Sf. Spiridon din Iasi – proprietarul Bailor Slanic, cu greu poate demara programul de refacere, care incepe in anul 1922. (Va urma)
Lasă un răspuns