Un taximetrist de 59 de ani a fost omorât în bătaie, în noaptea de joi spre vineri, de un şofer în vârstă de 22 de ani, conflictul dintre cei doi bărbaţi fiind, cel mai probabil, urmarea unor şicane din trafic, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
”În cursul nopţii de joi spre vineri mai mulţi participanţi la trafic şi-au făcut semne obscene şi şi-au adresat injurii. Doi dintre şoferi, dintre care unul taximetrist, s-au luat la bătaie. La un moment dat victima, taximetristul de 59 de ani, îmbrâncit de tânărul de 22 de ani, s-a dezechilibrat şi a căzut.Tânărul i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în zona capului. Cadavrul a fost ridicat, transportat la IML şi în cursul acestei zile urmează să se facă necropsia”, a adăugat Diana Sarca.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – Secţia urmărire penală şi serviciul omoruri, a mai spus aceasta.
”În prezent încă se mai audiază martori pentru a vedea dacă bătaia dintre cei doi era strict pentru un loc de parcare sau a fost o şicanare în trafic. Urmează să fie stabilite exact condiţiile în care s-a petrecut evenimentul. A fost emisă ordonanţă de reţinere şi urmează ca tânărul de 22 de ani să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă”, a mai spus Diana Sarca. AGERPRES
m. r. a zis
Taximetristii sunt obraznici in trafic, se comporta la fel ca soferii de autobuze – ca stapanii strazilor.Ei nu respecta nici o lege de circulatie. Si pe deasupra mai sunt si nesimtiti.
Alexis68 a zis
Pt. m.r.- Esti obtuz si sigur un neavenit in acest domeniu, pt. ca nu toti procedeaza cum spui tu, de altfel sunt convins ca nu stii cu ce se mananca soferia, nu mai zic de faptul ca nu ai nici cea mai vaga idee ce inseamna sa fii sofer de taxi in jungla din Bucuresti, cu multimea de conducatori auto cu permise obtinute pe bani !
Ochifaradioptrii a zis
Oameni, o camera video montata pe bordul masinii e utila tot timpul. Vedeti filmarile de pe trafictube.ro ca sa va faceti o idee.