Sapte suflete au ramas fara adapost in comuna Birsanesti, dupa ce casa lor a luat foc saptamina trecuta. Acolo locuiau Gavrila Postolache (80 de ani) si sotia acestuia, care e imobilizata, impreuna cu familia fiului, din care fac parte si trei copii minori, elevi de scoala generala. “Incendiul a pornit, probabil, de la un cos de fum, insa li s-a intrerupt si curentul in seara aceea – ne-a spus Mihai Coman, primarul din Birsanesti. Noaptea s-au trezit cu focul pe ei si n-au putut sa mai salveze nimic. Doar butelia au reusit sa o scoata, ca sa nu explodeze. Le-a ars tot ce au avut. Era o casa batrinasca, din paianta, si doar peretii au mai ramas, insa ei trebuie demolati”. Primarul spune ca a luat masuri imediate pentru sprijinirea celor 7 sinistrati, care au nevoie de o casa noua, sens in care e binevenit si sprijinul comunitatii. “Acum dorm pe la vecini, dar am facut adresa la Prefectura si asteptam sa ni se dea un modul pentru sinistrati, de la Saucesti sau din alta zona – ne-a mai precizat primarul Coman. Punem noi pentru transport si bransam noi modulul la reteaua electrica. O sa le facem si casa noua, din donatii si sponsorizari, si ne-ar mai trebui materiale de constructie”. Cei care pot dona boltari, ciment, cuie, suruburi pentru tabla ondulata si alte materiale sint rugati sa sune la numerele 0741.263.759 (primarul Mihai Coman) sau 0755.083.401 (viceprimarul Claudiu Aanei). Pentru a mai cistiga un ban, fiul batrinului a fost angajat la Primarie, iar nora se angajase si ea la o fabrica din Onesti, insa familia nu are adapost si nici alte bunuri. (George MARTIN)
Lasă un răspuns