Incepind de luni, 7 martie, si pina la 24 aprilie, crestin-ortodocsii vor fi in perioada Postului Mare, cunoscut sub numele de Paresimile sau Patruzecimea. Acest post ce pregateste sufletul pentru Invierea Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele patru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe. El a fost orinduit de Biserica pentru pregatirea celor care odinioara urmau sa primeasca botezul la Pasti si ca un mijloc de pregatire sufleteasca a credinciosilor pentru intimpinarea cu vrednicie a comemorarii anuale a Patimilor si a Invierii Domnului. Totodata, aduce aminte de postul de patruzeci de zile tinut de Mintuitorul inainte de inceperea activitatii Sale mesianice, de unde i s-a dat si denumirea de Paresimi sau Patruzecime. Ultima dintre cele sapte saptamini de post deplin, adica saptamina dintre Florii si Pasti, pe care noi o numim a Sfintelor Patimi, nu era socotita in postul Paresimilor, ci se socotea aparte, sub denumirea de Saptamina Pastilor. Durata aceasta de 40 de zile a Postului Pastilor se intemeiaza pe o traditie vechi-testamentara: potopul a tinut 40 de zile si 40 de nopti; patruzeci de ani au mincat evreii mana in pustie, inainte de a ajunge in pamintul fagaduintei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocai etc. Mintuitorul a recomandat postul ca pe un mijloc de lupta impotriva ispitelor si a puterii diavolului, staruind ca nu trebuie practicat numai cu forme externe, dupa obiceiul iudeilor, ci cu voie buna si cu constiinta ca, postind, savirsesti o fapta bine placuta lui Dumnezeu.
Lasă un răspuns