Cutremurul violent cu magnitudinea de 8,9 grade înregistrat vineri în largul coastelor de nord-est ale Japoniei a provocat ‘pagube considerabile’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, citat de AFP.
Guvernul face tot posibilul pentru a coordona operaţiunile de salvare ‘pornind de la ipoteza că acest cutremur a provocat pagube considerabile’, a afirmat Yukio Edano.
Autorităţile au decis să trimită avioane şi nave spre prefectura Miyagi (nord-est), cel mai grav afectată, potrivit mass-media.
Seismul a fost urmat de numeroase replici puternice, între care una cu magnitudinea de 6,7 grade, produsă în largul regiunii Tokio, conform Agenţiei de meteorologie japoneze.
Presa niponă informează că bilanţul victimelor la trei ore de la producerea seismului a urcat la 19 morţi, 12 dispăruţi, fiind înregistrate pagube materiale importante.
Tsunami de 10 metri format în urma cutremurului cu cea mai mare intensitate înregistrat vreodată în Japonia a măturat totul în cale- case, maşini, bărci, terenuri agricole, au informat surse din mass-media şi martori, citaţi de Reuters.
Televiziunile locale au prezentat imagini cu valul imens de apă care purta maşini, resturi ale clădirilor şi chiar imobile în flăcări în zona de coastă lângă oraşul Sendai, unde locuiesc un milion de persoane.
După avertismentele de tsunami lansate pentru practic toate coastele Pacificului, inclusiv cele ale Australiei şi Americii de Sud, autorităţile ruse din Insula Sahalin şi din teritoriile învecinate au evacuat circa 11.000 de locuitori din zonele de coastă, relatează Associated Press. Oficiali regionali din cadrul serviciilor pentru situaţii de urgenţă au afirmat că tsunamiul ar putea lovi mai multe sate din Sahalin.
De asemenea, Filipine a ordonat evacuarea a mii de cetăţeni de pe coasta de nord-est a ţării. Potrivit Institutului de Vulcanologie şi Seismologie (Philvolcs), valul uriaş urma să atingă litoralul din estul insulei Luzon între orele 17.00 şi 19.00 locale (9.00-11.00 GMT).
Autorităţile din Taiwan şi statul american Hawaii au ordonat şi ele locuitorilor de pe coasta Pacificului să părăsească zona şi să se adăpostească în locuri mai sigure, după alerta de tsunami emisă ca urmare a seismului din Japonia.
Coasta de nord-est a Japoniei, numită Sanriku, a fost afectată de cutremure şi tsunami în trecut. Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade s-a produs miercuri în zonă. În 1933, un cutremur cu magnitudinea de 8,1 grade s-a soldat cu moartea a peste 3.000 de persoane.AGERPRES
Lasă un răspuns