Dupa Sarbatorile de Paste sinteti asteptati la un maraton teatral. In perioada 29 aprilie – 3 mai, Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacau organizeaza cea de-a VI-a editie a Festivalului International de One – man – Show, o saptamina de recitaluri sustinute de tineri artisti din spatiul european sau de nume consacrate ale teatrului românesc. Pentru trofeul editiei 2011 al festivalului vor concura noua actori din Germania, Luxemburg si România, selectati de un juriu format din teatrologii Carmen Stanciu, Dan – Marius Zarafescu si actorul Gabriel Dutu, director artistic al Teatrului Municipal „Bacovia”, din 22 de inscrisi, printre care si tineri artisti din Republica Moldova (Chisinau) si Statele Unite ale Americii. „Celelalte recitaluri au fost ca prestatie artistica sub nivelul celor selectate. Nu ne intereseaza sa internationalizam gala, cu orice chip, daca românii sint mai buni”, a subliniat Adrian Gazdaru, director al Teatrului Municipal „Bacovia”.
Nici in acest an, printre inscrisi nu s-a numarat niciun actor din Bacau. Juriul de specialitate, format din doua actrite si o regizoare (organizatorii au decis sa pastreze deocamdata secretul in privinta numelor), va acorda si in acest an Marele Premiu, cu o valoare de 1500 de euro, Premiul pentru cel mai bun one – man – show si Premiul pentru cel mai bun one – woman – show, de cite 750 de euro. Iar juriul elevilor va decide cine primeste Premiul onorific „Stefan Iordache”. In cazul in care anumiti sponsori vor dori sa acorde premii in bani, vor fi bine primiti, a anuntat conducerea teatrului bacauan.
Florina Cercel va deschide seria recitalurilor extraordinare
Ca la fiecare editie, publicul Galei se va bucura la finalul fiecarei zile de concurs de un recital extraordinar, sustinut de un nume cunoscut ale teatrului românesc. Joi, 29 aprilie, o veti putea vedea pe scena festivalului pe actrita Florina Cercel. Recitalul din 30 aprilie va fi sustinut de Victoria Cocias iar de 1 mai va juca pentru bacauani Anca Sigartau. Pe 2 mai va sustine recitalul extraordinar Adrian Vincica, cistigatorul Marelui Premiu la prima editie a Galei Star, iar in ultima seara de festival, pe 3 mai, o vom vedea in spectacol pe Adriana Trandafir. Un bilet la un recital extraordinar costa 30 de lei (pret intreg) sau 15 lei, pentru elevi, studenti si pensionari. Intrarea la recitalurile in concurs se va face cu 7, 5 lei. Biletele au fost deja puse in vinzare. (Laura HUIBAN)
iarăşi noi a zis
http://vernevinci.blogspot.com/2011/04/adevarata-tara-lui-andrei.html