Judecătorul Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie din procesul pentru crime de război al fostului lider militar al sârbilor bosniaci a respins luni o solicitare a lui Ratko Mladic de a amâna momentul în care trebuie să pledeze ‘vinovat’ sau ‘nevinovat’. Ca urmare, Mladic a refuzat să pledeze.
Fostul lider militar al sârbilor bosniaci a fost prezent luni la cea de a doua audiere în faţa TPI, deşi avocatul său din Serbia, Milos Saljic, a dat asigurări duminică că acesta nu va compărea în ziua următoare în faţa instanţei, întrucât nu au fost desemnaţi membrii permanenţi ai echipei sale de apărare.
Mladic, îmbrăcat într-un costum gri deschis, a fost chemat la ordine de judecătorul olandez Alfons Orie, după ce a încercat să comunice cu publicul venit la audiere.
Ratko Mladic a fost reprezentat luni de acelaşi avocat din oficiu care s-a aflat alături de el şi la audierea iniţială, Aleksandar Aleksic. AGERPRES
Lasă un răspuns