Hazardul tragerii la sorti a facut ca doar trei pugilisti de la clubul gazda, CSM Bacau 2010, sa fi luptat in prima zi a importantei competitii de la Sala Sporturilor.
Tragerea la sorti a avut meritul ca a evitat intâlnirea boxerilor cu pretentii in primele tururi. Asta deoarece oficialii boxului românesc s-au aliniat tendintelor federatiei internationale, aceea de a introduce capi de serie pe tablouri. Zeci de ani n-a fost asa, iar multi boxeri au pierdut putinele ocazii de a se afirma. La box n-a fost macar ca la lupte, unde finalistii turneelor ii trag pe invinsii lor din toate tururile in lupta pentru medaliile de bronz.
Una peste alta, tragerea a fost destul de buna pentru boxerii bacauani. Primul urma sa intre in concurs Stefan Caslarov, la cat. 49 kg; campionul national de tineret urma sa-l infrunte pe Silviu Costea, de la Metrorex Bucuresti.
Al doilea bacauan in ring a fost Orlando Ghervase, longilinul de la cat. 69 kg. Adversarul lui Orlando era respectabil, Valerica Pascu reprezentând un club de traditie, Nicolina Iasi. In fine, publicul a asteptat cel mai mult reintrarea in boxul clasic a lui Adrian Marc, care s-a produs in meciul cu Cosmin Iliescu (Rm. Vâlcea). Cele trei intâlniri ale reprezentantilor nostri s-au terminat dupa inchiderea editiei. Rezultatele complete ale primei gale, in ziarul nostru de mâine.
Ceilalti boxeri bacauani – Alin Leucean, Catalin Sandu, Sorin Sandu, Irinel Olaru, Catalin Paraschiveanu, Alexandru Cristofor, Constantin Bejenaru si Mihai Nistor vor debuta in zilele de marti si miercuri, fiecare reuniune incepând ca cea de luni, adica la ora 17.00.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns