Jandarmii din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau pun raul in fata si se pregatesc deja pentru evenimentele specifice sarbatorilor de iarna. Din experienta anilor anteriori este cunoscut faptul ca in aceasta perioada se comit fapte antisociale caracteristice, printre cele mai importante fiind taierea si comercializarea ilegala a pomilor de Craciun sau materialului lemnos, comercializarea ilegala a materialelor de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice precum si comertul cu produse alimentare sau nealimentare de provenienta indoielnica sau cu incalcarea normelor legale sau normelor sanitar veterinare in domeniu. Avind in vedere interesul manifestat de bacauani in perspectiva Sarbatorilor de Iarna, in perioada 8 decembrie 2011 – 15 ianuarie 2012, in baza unui Plan general de actiune specific acestei perioade, Gruparea de Jandarmi Mobila (GJM) Bacau va organiza si desfasura activitati specifice in domeniul prevenirii si combaterii faptelor ilegale. „In perioada mentionata vor fi desfasurate actiuni specifice in cooperare cu institutiile abilitate pentru depistarea si luarea masurilor legale impotriva persoanelor care incalca prevederile legale in domeniul drepturilor de autor, comertul ambulant cu produse contrafacute, piratate, actiuni care vizeaza prevenirea si combaterea actiunilor ilegale de braconaj piscicol sau cinegetic, prevenirea si combaterea actelor de comert cu produse rezultate din activitati infractionale”, a precizat mr. Marius Taranu, ofiter de relatii publice la GJM Bacau.
Lasă un răspuns