Reprezentatia clubului Fiesta a fost din nou una stralucitoare. Spectacolul de la Casa de Cultura, a inceput cu sectiunea rezervata celor mai mici copii, care au reusit sa amuze publicul, in general, si sa-i faca sa fie mândri pe parintii si bunicii lor. Mos Craciun le-a impartit cadouri tuturor. Liliana Samoila, conducatoarea CS Fiesta si inima a tot ceea ce se intâmpla acolo, nu i-a uitat nici pe cei care au ajutat clubul la organizarea, in septembrie, a unei importante competitii nationale, CN al Formatiilor.
In partea a doua a spectacolului au urmat demonstratiile „profi”. A stralucit in primul rând tânara antrenoare Alexandra Ghinea, care a fost aclamata de toti copiii de la club. Ea nu a mai facut cuplu pe scena cu partenerul pe care l-a avut tot timpul in competitii, Cristi Sava, deoarece acesta si-a luat foarte in serios rolul de antrenor si coregraf pe care il are tot in cadrul clubului Fiesta. Oricum, Florin Tanase, un alt tânar antrenor si bun dansator, a fost un partener pe masura Alexandrei. Florin Tanase pregateste o grupa de copii la Asau, grupa care s-a si produs in prima parte a spectacolului „Fiesta de Craciun”. Ochii tuturor au stat tinta si pe cele sase adolescente din grupa de performanta, dintre care patru cu siguranta ar putea participa la concursuri de frumusete. Important ni s-a parut ca cei mai mici dansatori au ramas pe marginea scenei, urmarind indeaproape modelele pe care le au de copiat. Doua dintre numerele traditionale ale Fiestei – dansul tiganesc si cel cazacesc -, au suferit mici modificari, din cauza ca si dansatorii sunt altii, in marea lor majoritate. Reprezentatia s-a incheiat cu zecile de perechi ale clubului laolalta pe scena, impreuna cu antrenorii si prezentatorul Doru Ridel, in aplauzele generoase ale spectatorilor. A fost frumos, abia asteptam spectacolul Fiestei din 2012. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns