Carosabilul de la Piaţa Universităţii a fost ocupat din nou sâmbătă seara de către protestatari, circulaţia fiind întreruptă.
Jandarmii s-au echipat cu scuturi şi căşti pentru că manifestanţii au aruncat cu pietre, petarde şi pet-uri.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru, a declarat pentru AGERPRES că în dispozitiv sunt aproximativ 150 de jandarmi.
„S-au luat măsurile care se iau de obicei pentru astfel de manifestări neautorizate. Jandarmii au folosit fumigene şi nu gaze lacrimogene”, a precizat Marius Militaru.
În îmbrânceala de la Piaţa Universităţii un al doilea jandarm a fost lovit, colegii transportându-l la maşina Jandarmeriei.
Jandarmii au folosit şi bastoanele din dotare. AGERPRES
Lasă un răspuns