Un sofer din Bacau le-a demonstrat politistilor ca nu poate sta departe nici de volanul masinii si nici de paharul cu alcool. De cel putin trei, Dumitru B., 53 de ani, a fost depistat de politisti conducind o masina fiind sub influenta bauturilor alcoolice. In week-end, barbatul a comis-o de doua ori. Simbata, in jurul orei 23.00, un echipaj de politie rutiera din cadrul Politiei Municipiului Bacău, l-a depistat in flagrant pe Dumitru B. in timp ce conducea o masina pe str. Erou Ciprian Pintea, avind permisul de conducere anulat. Pentru ca barbatul mirosea a alcool, politistii i-au solicitat sa se supuna testarii cu aparatul etilotest si recoltarii de probe biologice de singe in vederea stabilirii alcoolemiei, insa soferul a refuzat.
„Pe numele soferului s-a intocmit dosar de cercetare penala pentru comiterea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are permisul anulat si refuzul recoltarii de probe biologice de singe in vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
Acelasi barbat a fost depistat luni dimineata, in jurul orei 01.00, la volanul aceleiasi masini, pe aceeasi strada, desi cu doua zile inainte s-a ales cu un nou dosar penal. Chiar daca mirosea a alcool, soferul nu a colaborat nici de aceasta data cu politistii, refuzind testarea cu aparatul etilotest si recoltarea de probe biologice.
In conditiile date, Dumitru B. s-a ales cu un nou dosar penal pentru conducere fara permis si refuz la recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Barbatul turmentat avea permisul de conducere anulat tot pentru infractiuni la regimul circulatiei. (R.I.)
Lasă un răspuns