La inceputul lunii februarie, la Centrul de Afaceri si Expozitional „Mircea Cancicov” din municipiul Bacau va avea loc a doua expozitie de masini si utilaje agricole „Integra” 2012. Aceasta isi va deschide portile pentru a doua oara in Bacau, in perioada 3 – 5 februarie. Anul trecut, tirgul s-a bucurat de un real succes, fiind vizitat de sute de fermieri si specialisti din agricultura, reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale si oameni de afaceri din toate judetele Moldovei, precum si din Bacau. Organizatorii „Integra”, compania de masini si utilaje agricole MAP, banca Intesa Sanpaolo, societatea de asigurari pentru agricultura FATA si alte companii cu activitate in agricultura vor expune cele mai noi modele de tractoate, combine, cultivatoare, semanatori si alte utilaje agricole, cele mai multe fabricate in Germania de cunoscutul producator „Deutz”. Anul trecut, una dintre halele Centrului de Afaceri, dar si platforma exterioara a acestuia s-au umplut de masini agricole si de standuri de prezentare a unor produse dedicate agriculturii. Vizitatorii au putut vedea veritabile bijuterii ale tehnologiei germane in domeniu, masini de diferite capacitati si dedicate unei serii intregi de lucrari in agricultura.
Lasă un răspuns