Meteorologii au schimbat avertizarea cod galben de ger, cu cea de cod portocaliu, aceasta fiind valabila, pe linga alte judete si pentru Bacau. Concret, fata de temperaturile anuntate la emiterea, pe 29 ianuarie, a codului galben de ger, cele prognozate incepind de luni, 30 ianuarie si pina la finele saptaminii, sint mult mai scazute.
Potrivit meteorologilor, vremea va fi geroasa in Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramures si Dobrogea, cu temperaturi minime intre -27 si -17 grade si maxime diurne de asemenea, negative.
Autoritatile sanitare mentin, la rindul lor, recomandarea catre populatie la prudenta maxima, evitarea deplasarilor in spatiu deschis, iar daca acestea sint absolut necesare, adaptarea unei tinute vestimentare adecvate din care sa nu lipseasca manusile, fularele si caciulile, evitarea expunerii indelungate la frig etc.
O atentie deosebita, in aceste zile, trebuie sa aiba persoanele cu afectiuni cardiace, virstnicii si copiii. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns