Circa 180 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au acţionat în zilele de 11 şi 12 februarie 2012 pentru înlăturarea efectelor căderilor masive de zăpadă în mai multe localităţi ale judeţului Vrancea.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor efectivele Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au intervenit pentru acordarea de sprijin persoanelor, în special vârstnice, ale căror gopodării şi anexe au fost afectate de căderile masive de zăpadă – peste 200 de gospodării; în aceste situaţii jandarmii au intervenit pentru crearea de culoare de acces către surse de apă, grajduri, magaziile de lemne sau alte anexe.
In foarte multe cazuri s-a intervenit cu efective mărite pentru descongestionarea unor locuinţe expuse urmărilor viscolului unde stratul de zăpadă depăşea înălţimea de 3 metri – persoane în vârstă, cu afecţiuni medicale. Jandarmii au intervenit pentru deblocarea unor uliţe, drumuri comunale etc. cu o lungime totală de peste 4 kilometri; – au fost deblocate din zăpadă peste 30 de autovehicule, s-a asigurat descărcarea, transportul şi depozitarea a peste 4 tone de alimente – conserve, pâine, ulei, făină şi alte ajutoare umanitare trimise în aceste zone afectate.
Patru persoane au fost conduse de către jandarmi la spital pentru îngrijiri medicale; intre acestea un bolnav cronic aflat sub medicaţie si o femeie de 76 de ani care şi-a luxat mâna ca urmare a alunecării pe gheaţă.
Efectivele de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău acţionează în continuare în aceste zone, în sprijinul populaţiei afectate, alături de jandami din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea precum şi importante forţe din cadrul instituţiilor competente în acest domeniu .
Lasă un răspuns