Despre excesele galeriei bacauane de-a lungul vremii presa a tot scris. Sub pretextul „iubirii pâna la moarte” fata de „culori” sau din „patriotism”, o seama de indivizi isi legitimeaza actiunile din sfera penalului. Ieri, am semnalat scandarile sovine din timpul meciului cu HC Odorhei, dar si despre reactia similara a harghitenilor. Mea culpa, n-am mentionat ca Taurii Furiosi au initiat ostilitatile verbale, fara a fi fost cu nimic provocati de civilizata galerie maghiara. Iata ca „dragostea eterna” a câtorva dintre baietasii lui Robert Andries a ocolit cumva barajul facut de jandarmi intre cele doua grupuri de suporteri. Respectivii au dat dovada de inconstienta si lasitate, de anonimatul oferit de grup, atacând cu bolovani un autocar cu copii ce participasera la un concurs la Sala de Atletism. Iata ce am primit la redactie, din partea dlui Levente Kovacs, tatal unuia dintre copii:
„Dupa ce au luat masa la un restaurant din Bacau, copiii au urcat in microbuz, in care se aflau in jur de 15 atleti, cei doi antrenori plus conducatorul microbuzului. In drumul parcurs de la restaurant pâna la Hotel Decebal unde erau cazati au intâlnit un grup de circa 15 insi care, dupa cum se vedea din microbuz, erau in stare de ebrietate si scandau niste lozinci impotriva handbalistilor, facând semne obscene catre microbuz. Probabil ei au crezut ca sunt suporteri ai echipei din Odorhei, nemaitinând cont de un lucru evident care se vedea din afara, acela ca microbuzul era plin cu copii. Era de ajuns ca microbuzul avea numar de inmatriculare din Harghita. Unul dintre suporteri avea o punga in mâna si cum a trecut microbuzul pe lânga ei a aruncat spre geam. Din pacate, dupa cum au spus copiii, punga era plina cu bolovani. Geamul s-a spart cu un zgomot mare si fetele care stateau lânga geam s-au speriat. Cea care era lânga geam are 8 ani, va dati seama prin ce a trecut, dar de fapt toti s-au speriat. Unul dintre antrenori a luat hotarârea ca microbuzul sa nu se opreasca, pentru ca el a considerat ca e mai bine pentru siguranta grupului. S-au dus la hotel si cum au luat bagajele imediat au parasit orasul Bacau. Noroc ca microbuzul avea geam dublu si cel din exterior s-a spart, iar cel din interior a ramas intreg, altfel nu stiu ce s-ar fi intâmplat. Intrebarea este daca echipa de handbal din Odorhei ar fi câstigat meciul, oare se termina asa evenimentul neplacut al copiilor ? Eu cred ca era mai rau. Copiii mei, pentru ca amândoi practica atletismul, au avut pâna acum o opinie buna despre Bacau. Cel mic de 10 ani, care in acest an participa a doua oara la un concurs organizat in Bacau, chiar a zis ca ii place orasul, iar sala de atletism este de invidiat. Sa stiti ca la noi nu sunt conditii la fel de bune. Acum nu mai stiu ce sa spun. L-am intrebat daca mai doreste sa mai participe la vreun concurs in Bacau si el a zis ca poate, dar nu e sigur”.
Ar mai fi de spus ca gestul huliganului „suporter” arunca o pata asupra intregului nostru oras Raul a fost facut, desi asa ceva nu ne reprezinta si suntem absolut siguri ca oricare club, fie el Stiinta sau FCM, s-ar dezice de astfel de sustinatori. Dar daca am fost toti bacauanii injositi de gestul unor bacauani de-ai nostri, ar fi corect ca si galeria Taurii Furiosi sa raspunda in corpore pentru faptele unora dintre membrii sai, carora le-a slujit drept paravan si refugiu, dupa actele de „vitejie” cu care se mândresc.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns