Copiii si tinerii din judetul Bacau, diagnosticati cu tulburari din spectrul autist precum si familiile acestora pot beneficia, din aceasa luna, de servicii specializate in cadrul unui nou centru cu specific apartinind de Directia Generala de Asistenta Sociala si protectia Copilului (DGASPC). Serviciul a fost creat de institutia bacuana in cadrul proiectului „Si ei trebuie sa aiba o sansa”, derulat in parteneriat cu Fundatia Romanian Angel Appeal si Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si are ca scop abordarea multidisciplinara si integrata a copiilor si tinerilor cu autism prin terapii de recuperare specifice, in vederea reintegrarii lor in comunitate. „Serviciile pe care le ofera Centrul sint servicii de evaluare, interventie, recuperare, consiliere si asistenta specializata pentru copiii si tinerii cu tulburari din spectrul autist dar si pentru familiile acestora”, a spus Alina Iftode, purtator de cuvint DGASPC Bacau. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European. Centrul functioneaza in cadrul DGASPC Bacau, de luni pina vineri, avind sediul in str. Aleea Ghioceilor nr. 4, etaj I, camera 11, municipiul Bacau. (M.Rotaru)
Kati a zis
Un nr de telefon nu exista?!