Irina Păcurariu şi Cristian Tabără aduc şi în această seară poveşti emoţionante la Zona Zero de la TVR 1. De asemenea, tot în ediţia de joi seară, telespectatorii pot urmări rezolvarea unora dintre cazurile prezentate în primele două ediţii Zona Zero.
Lucia Radu, cea de-a doua soţie a cunoscutului om de televiziune Tudor Vornicu, îşi doreşte să se recăsătorească. Multiplă campioană naţională şi internaţională la atletism, femeia speră ca prin intermediul emisiunii Zona Zero de la TVR 1 să-l cunoască pe cel care s-o ducă la biserică, îmbrăcată în rochie albă de mireasă. Lucia Radu are 80 de ani.
După ce a suferit un infarct, o femeie din Bucureşti a decis să-şi dedice viaţa îngrijirii unor copii pentru care cuvântul „mamă” reprezintă doar o noţiune abstractă. Pe lângă iubirea pe care o dăruieşte cu generozitate micuţilor, Vicenţia trăieşte pentru soţul ei, alături de care scrie, de peste 30 de ani, scenariul unei emoţionante poveşti de dragoste.
Vicenţia doreşte să-i mulţumească pentru toate bucuriile pe care i le-a oferit în fiecare moment al vieţii lor împreună, printr-o excursie într-un loc romantic.
O tânără din judedeţul Iaşi a încetat să mai creadă în poveşti cu final fericit după ce soţul a părăsit-o şi pe ea, şi pe fetiţa de 3 ani pe care o au împreună, fără a le da vreo explicaţie. Ana Maria îşi doreşte să-l mai vadă măcar o dată pe Claudiu, pentru a putea înţelege de ce s-au năruit toate promisiunile pe care şi le-au făcut atunci când toată lumea părea să fie a lor.
Povestea ia însă o întorsătură neaşteptată în emisiune, odată cu intervenţia telefonică a unui prieten comun al celor doi, care simte pentru Ana Maria mai mult decât a avut vreodată curajul să-i mărturisească.
VictorC a zis
Aceasta emisiune Zona Zero aduce cazuri interesante.
Dar din pacate le face mai tragice decat par ar fi…
Seamana cu emisiune Cu ochii-n patru difuzat tot pe Tvr.
Mult succes personal l-e doresc , dar va fi greu … , sa nu uitam ca nici emisiunea Suprize suprize nu se mai difuzeaza de mult timp , aceea soarta o preconizez si emisiuni Zona zero dar acest lucru se va intampla la Toamna adica mult mai repede , mai ales ca la prima editie a emisiuni Zona Zero nu a avut succes (Audienta) ,ceea ce adus la o sedinta colectiva.
Nu va mai spun ce sa discutat la sedinta… ,asa ca stati cu ochii si urmariti emisiunea Zona zero.
De unde stiu toate astea ?.
Dintr-o sursa sigura.
Chiriac Alexandru Stefan a zis
Eu tot ce vreau sa spun este ca am fost surprins atunci cand am vazut in cadrul difuzarii videoclipului din timpul emisiunii pe logodnica mea dorindu-si sa ma fac eu bine.
Va multumesc ca ati realizat aceasta emisiune!
ina a zis
cred ca lucia radu este o buna prietena si merita tot ce este mai din viata.