Polițiștii de investigarea fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Financiare Bacău, au desfășurat la data de 27.04.2012, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul comercializării cărnii și produselor din carne.
În cadrul acțiunii au fost verificați 8 agenți economici, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.000 lei. Au fost confiscați 1834 de lei și s-a dispus suspendarea activității de comerț en detail a unui număr de 3 operatori economici.
În urma verificărilor efectuate la una dintre societățile comerciale s-a stabilit căsocietatea nu a emis documente de încasare pentru venituri în sumă de 1572 lei, iar punctul de lucru efectuează vânzări de mărfuri atât în sistem en gross cât și en detail.
Având în vedere încălcarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și a OG 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 lei și s-a dispus confiscarea sumei de 1572 lei. Totodată s-a dispus suspendarea activității de comercializare a mărfurilor în sistem en detail.
Lasă un răspuns