Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), in colaborare cu Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) si Institutul de Management si Marketing International Manager a lansat editia 2011 a „Cartei Albe a IMM-urilor din Romania” (editia a IX-a). Partenerii evenimentului au fost Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR), EximBank si Piraeus Bank.
Lucrarea este cea mai cuprinzatoare si aprofundata analiza a situatiei IMM-urilor din Romania, a fenomenului intreprenorial, a performantelor si problematicii IMM-urilor, fiind un titlu de referinta in literatura de specialitate, in Romania si la nivelul Uniunii Europene. Carta este o radiografie a starii evolutive a IMM-urilor, dar si a contextului socio-economic in care acestea isi desfasoara activitatea si surprinde efectele crizei economice asupra acestui sector la nivelul anului 2011.
CNIPMMR este o confederatie patronala reprezentativa la nivel national pentru IMM-uri, non-guvernamentala, apolitica si non profit si are o filiala si in judetul Bacau – Patronatul Judetean al IMM-urilor.
Lasă un răspuns