Seria braconajelor cinegetice din județul Bacău continuă.
Ioan H., de 58 de ani, care marți, în jurul orei 22.30, a fost prins în flagrant pe fondul de vânătoare al AVPS BUKK – Ghimeș Făget în timp ce transporta 62,67 kilograme de carne și un trofeu de cerb, vânat ilegal. De asemenea, asupra bărbatului polițiștii au găsit două arme de vânătare și muniția aferentă.
Din verificări s-a stabilit că el este deținător legal de ame de vânătoare, dar nu are autorizație de vânătoare și nici drept de acces cu armele în fondul de vânătoare al AVPS BUKK. Cele 62,67 kilograme de carne, trofeul de cerb, armele de vânătoare și muniția aferentă au fost ridicate în vederea cercetărilor.
Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 6.000 de euro. Ioan H. este cercetat pentru braconaj și pătrundere fără drept în alt fond de vânătoare.
Cu doar două zile în urmă, alți doi bărbați au fost prinși de polițiști după ce au braconat un mistreț pe raza comunei Balcani.
Florin CRĂCIUN
Lasă un răspuns