Viteza foarte mare în condiţii de ploaie şi carosabilul umed, precum şi neatenţia în conducere au semănat moarte, duminică dimineaţa, pe DN 11, la ieşirea din Bacău spre Oneşti.
Un bărbat de 39 ani, din Bacău, ce conducea cu viteză excesivă un BMW, a încercat să depăşească mai multe autoturisme. Dar manevra nu i-a reuşit şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa din sensul opus de mers, condusă de un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, care mergea, împreună cu familia, la Slănic Moldova.
În urma impactului, şoferul BMW-ului şi doi pasageri din autoutilitară au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale, însă după câteva ore bărbatul a decedat. Din coliziune, BMW a fost proiectat la câţiva zeci de metri, pe câmp, iar pentru scoaterea şoferului din maşină a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare. La impact, acul vitezometrului s-a oprit la 120 km/h.
Lasă un răspuns