În județul Bacău sunt pregătiți, pentru plantare, 1,5 milioane de puieți.
Regia Națională a Pădurilor Romsilva și unitățile sale teritoriale marchează, până la mijlocul lunii aprilie, manifestarea „Luna plantării arborilor”, inițiată încă din anul 1902. Și în acest an evenimentul este dedicat unor serii de activități practice de împădurire și altor acțiuni dedicate formării conștiinței forestiere în rândul cetățenilor. Această perioadă coincide cu lucrările specifice campaniei de împăduriri de primăvară, în cadrul căreia se vor realiza 3.713 ha, din cele 6.120 ha programate pe întregul an. „În afara lucrărilor de împădurire care urmează a fi realizate în suprafețele de fond forestier administrate – se arată în comunicatul de presă care anunță campania -, în acest an Romsilva este pregătită să sponsorizeze cu circa un milion de puieți forestieri persoanele fizice și juridice care doresc să-și împădurească suprafețe proprii și să valorifice, prin vânzare, la prețuri accesibile, alte două milioane de puieți forestieri și ornamentali, pentru cei interesați.”
Marcarea oficială a debutului ‘Lunii plantării arborelui” va avea loc pe un șantier de împădurire din raza Ocolului Silvic Snagov, după ce închiderea manifestării de anul trecut a avut loc în județul Bacău. În 2012, Direcția Silvică Bacău a avut un program de regenerare a pădurilor de 559 ha, din care 402 ha regenerări naturale și 157 ha regenerări artificiale, dar și completări pe 104 ha și lucrări de refacere a plantațiilor calamitate pe două hectare.
În acest an – ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituției, Alexandru Roșca – în județul Bacău regenerarea naturală este programată pe 491 ha, regenerarea artificială pe 226 ha, completarea culturilor pe 124 ha, iar refacerea culturilor calamitate pe 13 ha (din anul 2012). Se vor planta 161.000 de brazi, 41.000 de larice, 787.000 de molizi, 12.000 de pini silvestru, 207.000 de goruni, 12.000 de stejari pedunculat, 3.000 de stejari roșii, 21.000 de plopi albi, 5.000 de salcâmi, 61.000 de fagi, 41.000 de cireși, 33.000 de frasini, 182.000 de paltini de munte și 7.000 de specii în amestec. Direcția Silvică Bacău dispune, astfel, de peste 1,5 milioane de puieți. Instituția are 1.520 mp de semănături în solarii, 60 de ari de semănături în câmp și 203 ari de repicaje de rășinoase. În pepiniere mai sunt aproape șase milioane de puieți, din care apți de plantat peste 2,4 milioane. În solarii sunt, de asemenea, aproape două milioane de puieți apți de repicat.
Asupra programului dedicat manifestării „Luna plantării arborilor” în județul Bacău vom reveni. (Petru DONE)
Lasă un răspuns