Alcoolul consumat în exces și viteza l-au trimis pe un bărbat de 37 ani direct într-o fântână din comuna Luizi Călugăra. Cristinel T. a intrat cu viteză într-o curbă, exact lângă biserica din sat, izbindu-se violent de o fântână. În secunda următoare, bărbatul a fost proiectat direct în puțul adânc de aproximativ 40 de metri. Spre norocul lui, cineva a fost martor la accident și a sunat imediat la 112 cerând sprijinul pompierilor pentru a-l scoate pe ATV-ist din fântână. „Bărbatul – declară lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău – a fost scos în viață din fântână și predat unui echipaj medical”. Între timp, la fața locului, polițiștii din comună au făcut cercetări și l-au testat pe Cristinel T. cu aparatul etilotest. „Rezultatul – spune inspectorul principal Oana Năforniță, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – a indicat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, bărbatul nu avea nici permis de conducere, drept pentru care s-a ales cu dosar penal pentru cele două infracțiuni”. ATV-istul, accidentat la ambele picioare și la coloana vertebrală, a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean Bacău și a rămas internat sub supraveghere medicală. (Ramona IONESCU)
bibi a zis
asa se intampla cand trecere este prea brusca dela caruta cu tractiunea balegoasa la ATV .Taranul a crezut ca ,caii putere ai ATV-lui ii asculta ca martoaga de la caruta ! Dar aburii alcoolului si lipsa de indemanare au facut ca prostanul sa se aleaga cu traume fizice si cu 2 dosare penale !! Sa-i fie invatatura de minte !! In rest sanatate !