Romulus Dan BUSNEA
Vorbeam, nu de mult, despre tristețile românilor. Prea multe și prea grele pentru a le rememora acum! În finalul articolului cu pricina încercam să lansez o tentă mai optimistă asupra evoluției viitoare a vieții, considerînd că „dracul nu e chiar atît de negru precum pare!”. Practic, încercam să-mi induc o asemenea stare, deși în străfundul conștiinței mele nu am crezut nicicînd că lucrurile și starea de fapt din această țară pot intra măcar pe făgașul normal al unei societăți democratice cu adevărat prospere pentru toți membrii săi.
Promisiunile politicienilor autohtoni rămîn, însă, pentru majoritatea dintre noi, doar o tristă ficțiune, o prea frumoasă amăgire a unei nesfîrșite tranziții spre niciunde. Mă îngrozesc pur și simplu, pe zi ce trece, de ceea ce văd că se întîmplă în jurul meu.
O lume sfîșiată de neputință. De aberante pachete de legi care încarcă pentru cetățeanul de rînd, și mai mult, lista datoriilor către stat și încheagă și mai temeinic un sistem birocratic greoi și deseori corupt, de tip labirint, menit parcă a nu ne ușura activitățile zilnice multiple, ci de a ne produce doar coșmaruri și chiar depresii. Grav este că individul de rînd a devenit în general apatic, indiferent la ceea ce i se întîmplă, chiar blazat. Nici nu prea se mai discută despre aceste lucruri, cît de mari sînt sărăcia, mizeria și corupția. Se împart în stînga și în dreapta înjurăturile de rigoare. Cam atît!
Nu prea mai interesează pe nimeni ce face celălalt pentru că fiecare dintre noi este conectat doar la realizarea propriului interes, a propriului profit, a propriei stări de mai bine, a obținerii unui post și salariu mai bun și, uneori, chiar la posibilitatea de a-l trage pe sfoară pe cel de alături.
Peste tot întîlnim figuri livide, încețoșate de griji, oameni mutilați sufletește de atîtea umilințe și dezamăgiri care ne forțează să le facem față, cu puține și slabe șanse de mai bine. Interesul față de oameni și problemele lor al celor care conduc colectivitățile a scăzut simțitor, chiar dramatic. Ca și nivelul de trai. Ca și speranța lor de mai bine. Toate acestea, în timp ce corupția, de pildă, excelează în superlative, prin incredibila inventivitate a afacerilor necurate, a evaziunilor de proporții uriașe, a multiplelor posibilități de spălare a banilor, a mîncătoriilor de tot felul, ca și prin exemplul de tip mafiot al unor „baroni” care fac legile în teritoriu.
Adevăratele „tunuri” financiare date bugetului statului, tot mai sărăcit, de către firme fantomă, în valori de multe mii de miliarde de lei, eșalonările și reeșalonările făcute după criterii de parteneriat interesat, ale datoriilor unor mari firme de stat, reprezintă formule verificate, acceptate și validate la nivel decizional de a păgubi, în mod legal, sau așa-zis legal, statul. Pe de altă parte, scumpirile și majorările de tot felul ne pîndesc și dau năvală peste noi, într-o încercare disperată a guvernanților de a mai acoperi din găurile negre provocate economiei. O economie instabilă, sufocată, șubrezită și grav lovită în amorul propriu de flagelul afacerilor subterane, singura aflată, cu adevărat, în avînt. Aceasta, economia subterană, ne subjugă și ne frînge moralitatea.
În aceeași ordine de idei, apar și o seamă de paradoxuri ale unei societăți bolnave. Astfel, în timp ce miliardarii de carton, îmbogățiți pe spinarea și din punga statului, implicit a contribuabilului de rînd, se lăfăie într-un lux ce ne depășește cu mult imaginația, o simplă poștăriță este condamnată la trei ani de închisoare pentru suma infimă de 1,3 milioane de lei lipsă în gestiune, pagubă de altfel recuperată. Sentință pusă în aplicare, în pofida apelurilor de grațiere adresate președintelui, dar rămase fără răspuns. În final, la presiunile mass-media, persoana în cauză, mamă a 8 copii, dintre care 6 minori, a fost eliberată.
Ar mai fi ceva de comentat? Cum să nu! Într-o țară atît de bogată în privința patrimoniului istoric și cultural, obiective de interes național și universal erodează într-o zadarnică și fără de orizont așteptare de a fi redescoperite și puse în valoare. Asta, în timp ce în America promovarea culturii, a obiceiurilor și tradițiilor, atîtea cîte le au, se fac la fiecare colț de stradă. Pentru că, ulterior, vor deveni istorie.
Lasă un răspuns