Cinstea, conștiinciozitatea și hărnicia au constituit dintotdeauna
alese însușiri comportamentale și morale ale majorității covîrșitoare
a poporului nostru. Aprecierea nu-mi aparține, dar o susțin
întrutotul, pentru că exprimă un adevăr deseori subliniat în scrierile
unor istorici sau cărturari care de-a lungul timpurilor au vizitat
aceste strălucite meleaguri.
Nu-i mai puțin adevărat, însă, că evenimente tulburi pentru țară,
anumite perioade întunecate au pus în derută aceste minunate
valori, surghiunindu-le pentru a face lor necinstei, incorectitudinii,
trîndăviei. Multora dintre noi ne sînt încă proaspete amintirile
sinistre din timpul regimului de minciună, care și-a dat sfîrșitul în decembrie ’89. Îmi bîzîie și acum în urechi acele false sloganuri de mobilizare a milioanelor de români la realizarea unor proiecte utopice. Pretutindeni unde te mișcai, pancarte și afișe despre muncă. „Munca- înaltă onoare și mîndrie patriotică”, „Munca
– la temelia prosperității și bunăstării întregului popor” și tot așa. În
acest timp, însă, arătînd numai din deget spre cei mulți, unii, din
poziția posturilor lor diriguitoare, adunau averi peste averi fără a se
sinchisi că muncitorul, intelectualul ori truditorul făceau epuizante eforturi de supraviețuire.
Riscîndu-și libertatea, critici anonimi ai acelor vremuri încercau, din
cînd în cînd, să sloboadă săgeți usturătoare la adresa regimului
totalitar, în speranța că se vor produce unele îmbunătățiri în viața
celor nevoiași. „Cine-i harnic și muncește, ori e prost, ori nu
gîndește”, suna una dintre opozantele glume. Anecdote picante se vehiculau și prin satele noastre. A rămas de domeniul antologicului acea isteață întrebare a unui anume țăran cooperator adresată președintelui unei CAP, la sfîrșitul dezbaterilor dintr-o adunare generală: „Acum, la sfîrșit de an, tovarășe președinte, ne mai dați ceva la ziua-muncă, ori rămînem cu ce-am luat noi?”.
Așa au fost timpurile. Care pe care! Munca devenise o corvoadă
apăsătoare pentru cei mulți, cinstea intrase în agonie și
atotbiruitoare, minciuna, hoția stăteau cu dictatorul la masă.
Marea speranță a reașezării la locul cuvenit a marilor valori morale,
comportamentale ale poporului român o prevestea victoria
revoluției din decembrie ’89. Din păcate, a fost doar un vis frumos
pentru că haosul care a cuprins întreaga societate românească
post-decembristă a adîncit inegalitățile dintre oameni, dînd frîu liber
necinstei, hoției, trîndăviei. Cine și-ar fi închipuit că, în numai cîțiva
ani, la adăpostul unui vid legislativ ori datorită unor acte normative
precare, unii semeni vor reuși să acumuleze averi de sute de
milioane de dolari și să se lăfăie ostentativ în cele mai luxoase vile și limuzine? În același timp, cine ar fi crezut că sute de mii de români, perfect sănătoși și temeinic pregătiți în diverse meserii, vor alerga înnebuniți în căutarea unui loc de muncă?
Într-un asemenea dezastru social nu-i de mirare de ce furturile,
escrocheriile, lenea și cerșetoria fac ravagii. Un climat cum nu se
poate mai propice pentru acei care niciodată nu au avut chef de
muncă, de a îngroșa acum rîndurile celor care apelează la ajutorul
social. Prin bunăvoința funcționarilor Biroului de asistență socială al
Direcției Sociale a Primăriei municipiului Bacău, am aflat că în
cursul anului 2002 cîteva mii de concitadini nevoiași au beneficiat
de prevederile Legii 416/2001 referitoare la asigurarea venitului
minim garantat. S-au cheltuit din bugetul local și prin subvenții
guvernamentale 7.665 milioane de lei. Alte sute de milioane de lei s-au consumat pentru masa zilnică oferită săracilor prin cantina
municipală. Sumele adunate la nivel național pentru astfel de
cheltuieli sînt impresionante. De unde, oare, vin acești bani ? De la
sponsori animați de sentimente umanitare, de la îmbogățiții
perioadei de tranziție? Nicidecum! Sînt bani adunați cu greu la
bugetul local, din tot soiul de taxe și impozite. Banul public, la care
dau năvală nu numai oropsiții soartei, neputincioșii și, într-un
număr tot mai mare, leneșii și bolnavii închipuiți.
La Primăria municipiului am mai aflat, printre altele, că anul trecut
au fost primite 1.325 dosare referitoare la asigurarea venitului minim garantat. Pe bază de anchete sociale minuțioase au fost soluționate 868 de dosare, însă numai 641 dintre acestea au îndeplinit condițiile legale de punere în plată. Mulți solicitanți individuali ori capi de familie perfect sănătoși refuză prestarea lunară a celor nouă zile prevăzute de lege la acțiuni de curățenie a unor străzi și parcuri, de întreținere a spațiilor verzi. Sînt invocate tot felul de motive, inclusiv certificate medicale obținute pe căi dubioase, numai pentru a nu pune osul la treabă. Iată că ne-am pricopsit cu încă o categorie socială care se înghesuie, lună de lună, la pomana publică. Cît va mai dura această situație e greu de presupus. Românul onest și vrednic nădăjduiește totuși că cinstea,
conștiinciozitatea și hărnicia – valori de mare preț ce caracterizează
majoritatea covîrșitoare a poporului nostru, să reintre în drepturile
lor tradiționale. Cu cît mai repede, cu atît mai bine țării. (Toma
JĂMNEALĂ)
Lasă un răspuns