De ce ne pleacă tinerii, traversînd Atlanticul spre Țara Făgăduințelor și a tuturor posibilităților? Care este mirajul ce-i atrage, într-un flux căruia aproape îi scăpăm controlul? Exodul valorilor își are multiple explicații, între care afirmarea neîngrădită a talentului și liberei inițiative sînt pe primul plan. O astfel de motivație încearcă să aducă, prin cele ce urmează, colaboratorul nostru Romulus Dan Busnea:
O temă mai mult decît incitantă m-a convins să reflectez asupra ei și să o supun dezbaterii cititorilor. Și aceasta, conform teoriei din ce în ce mai aplicată în practică, potrivit căreia esența capitalismului o constituie permanenta adaptare și schimbare a societății, permanenta mutare și migrare a oamenilor în funcție de nevoile și aspirațiile lor și în concordanță cu nevoile acesteia. Mai ales în condițiile în care raza încrederii acordate oamenilor este lungă, iar aceștia au sentimentul că își pot influența soarta. Toate acestea pornesc de la un caz pe care mi l-a povestit o colegă, fericită de cele „întîmplate” fiului său. Acesta, student fiind, a reușit să obțină o bursă de 3 luni în America prin reprezentanța Microsoft în România, pentru specializarea în calculatoare, după aceea propunîndu-i-se un contract ferm de către firma americană cu un salariu de bază (pentru început!) de 5.900$. Contract ce i-a și parvenit în cîteva zile. Și totul s-a întîmplat foarte repede. Fiind solicitat prin Internet să acorde pe calculator sprijinul într-un program antivirus, după ce băiatul a „punctat” foarte bine iată-l la un pas de visul american! Bineînțeles că nu este obligat să-și termine studiile aici, mai ales că are contractul în buzunar. În America, dovedindu-și capacitățile, are multiple posibilități de afirmare și de consolidare, de rotunjire a bugetului său. Și astfel mi s-a întărit convingerea, deși nu sînt un proamerican, că unicitatea Americii și totodată speranța ei cea mai mare privind viitorul, țin de un ansamblu de valori bazat pe încredere în capacitatea individului, granițe deschise emigranților mînați de ambiție și mari aspirații și, mai presus de orice, mobilitate geografică și socială. Ceea ce un scriitor american numește, citîndu-l pe un expert în istorie contemporană „calitatea tipic americană de a nu ști care îți este locul în societate”. Ceva din specificul valorilor americane a permis unor oameni de rînd, adunați de prin toate părțile lumii să clădească cea mai mare, mai bogată și mai liberă economie din istoria omenirii și să facă acest lucru mai cu seamă prin acțiuni voluntare și nu prin direcționare din partea statului.
Esența acestui drum, adevărata genialitate americană, este un talent în privința dezordinii. Japonia, spre exemplu, obține un randament optim din partea oamenilor de rînd prin organizarea lor în scopul adaptării și succesului. În schimb, America, nestîndu-le în cale, așa încît ei să se poată adapta condițiilor existente în mod individual, permite cetățenilor ei să urmărească succesul. America își deschide larg porțile și orizonturile democrației și lasă să intre dezordinea lumii și tolerează schimbări sociale care ar distruge majoritatea celorlalte societăți. Acest caracter deschis îi încurajează pe americani să se adapteze individual mai curînd decît în mod colectiv. Manifestarea deplină a oamenilor a fost și este mai aproape de realitate în Statele Unite ale Americii decît în oricare altă țară. Într-o societate țesută din atîtea rase și religii, credința că există aceleași reguli de joc pentru toți cetățenii este sursa acelei conștiințe de „comunitate” ce poate exista în America. Talentul Americii în privința dezordinii (aparente – n.a.) îi permite să obțină rezultate surprinzătoare de la oameni obișnuiți pe care îi pune în situații în care regulile și limitele vechi nu sînt aplicabile. Aceasta este semnificația emigrației, a deschiderii drumurilor noi, a părăsirii zonelor rurale în schimbul marilor orașe, a frecventării cursurilor serale în urmărirea unui nou început. Nici o altă societate nu a exploatat dezordinea atît de bine în trecut; nici una dintre concurentele ei nu are nevoie să continue să promoveze dezordinea, printr-o rotație continuă a așa-numitelor establishments, în măsura în care America face acest lucru. Altfel spus, Japonia, de pildă, își trage puterea din faptul că fiecare cetățean își cunoaște perfect rolul și locul în societate. Puterea Americii decurge din faptul că oamenii nu știu care sînt locurile lor în societate și sînt liberi să inventeze roluri noi pentru ei înșiși. Iar drept consecință, dacă americanii și-ar pierde conștiința posibilităților nelimitate și ar începe să creadă că le revin roluri previzibile, limitate, America ar pierde ceea ce o face să fie cu adevărat o țară deosebită. O țară ce își utilizează pe deplin forțele culturale fundamentale – adaptabilitatea, mobilitatea, dezordinea. Istoria Americii este ea însăși povestea unor oameni care încearcă să adapteze tradiția în scopul satisfacerii cerințelor lor prezente, iar viața este trăită cu acceleratorul lipit de podea.
Date fiind turbulența și imprevizibilitatea ei, dezvoltarea capitalistă reprezintă un atac frontal împotriva unor alte dorințe umane fundamentale. O societate care generează mereu activități economice, produse și deprinderi profesionale noi, nu poate fi stabilă. Fiecare societate își creează un echilibru propriu între aceste forțe – mai multă dezvoltare economică și un mai mare haos social, sau dezvoltare economică mai puțin rapidă, dar și schimbări mai mici în sfera valorilor. Adevărul crucial cu privire la America este că a stabilit și stabilește necontenit acest echilibru în avantajul adaptabilității economice și nu în cel al tradiției și ordinii. În America, spre deosebire de Europa, China și Japonia, forțele dezordinii au ieșit de obicei învingătoare. Astfel, pe cînd englezii vorbeau despre posturile pe care aveau să le obțină în bănci, mari firme industriale și instituții guvernamentale, americanii puteau fi auziți vorbind despre posturile pe care aveau să și le creeze ei înșiși. Această deosebire – crearea posturilor, nu simpla ocupare a lor – este trăsătura distinctă a Americii și a idealului ei cel mai adaptabil. Atunci cînd o cultură transmite mesajul potrivit (că oricine poate reuși în viață), oamenii găsesc în general posibilități noi de izbîndă, cu siguranță într-o mai mare măsură decît în cazul culturilor în care tradițiile religioase și folclorice îi învață pe oameni că viețile lor sînt cîrmuite de soartă. Optimismul exagerat este, de fapt, o temă comună a multor fenomene pur americane – mitul conform căruia orice copil poate să ajungă președintele țării, convingerea că fiii și fiicele emigranților pot fi medici și avocați, sau cea că pentru a face avere un comerciant nu trebuie decît să știe să zîmbească și să-i convingă pe oameni să cumpere. Permițînd individului să ia totul de la început și să-și făurească o viață nouă și stimulîndu-l chiar în această direcție, societatea americană corespunde acestor condiții, fapt dovedit, de altfel, și de cazul prezentat la începutul acestor rînduri. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns