Legendara trupă rock Aerosmith a susţinut vineri seara, de la ora 21,10, la Zone Arena din Capitală, în faţa a peste 25.000 de spectatori, un show exploziv în care cei cinci muzicieni au demonstrat, dacă mai era nevoie, cum este posibil ca o o trupă intrată în istoria rock-ului să depăşească orice aşteptări.
Show-ul de aproximativ două ore al trupei formată din Steven Tyler, Joe Perry, Brad Whitford, Tom Hamilton şi Joey Krammer a pornit cu piesa „Love in an elevator”, întâmpinată de public cu ropote de aplauze.
Pe scenă, înaintea apariţiei cântăreţilor, a fost afişat un banner uriaş cu simbolul înaripat al trupei, în alb şi roşu pe un fond negru.
După ce bannerul a căzut, Steven Tyler a apărut pe scenă îmbrăcat într-o haină cu paiete aurii, pantaloni din piele roşii, o pălărie de cowboy, cu ochelari de soare mari şi o eşarfă lungă şi colorată la gât. Energia degajată pe scenă de Steven Tyler, care şi-a agitat pe toată perioada spectacolului faimosul său microfon împodobit cu eşarfe de mai multe culori, a făcut o bună parte din spectacol.
Înainte de melodia „Pink”, Tyler a strigat „Te iubesc, România”, iar scena a fost „scăldată” în lumină roz, după care a început să cânte împreună cu publicul. Piesa „Crazy”, a trimis fanii în extaz, solistul ţinându-i în continuare în priză şi la următoarele piese. Dintre hiturile cu care Aerosmith a încălzit inimile celor prezenţi nu au lipsit „Saddle, „Falling in love”, „I Don’t Want To Miss a Thing”, „Crazy”, Crying, „Sweet Emotion” sau „Baby please”.
Când rockerii au ajuns la clasica piesa „I don’t want to miss a thing”, fanii şi-au aprins brichetele, trăind fiecare vers împreună cu trupa.
După o oră şi 45 de minute, membrii Aerosmith au terminat show-ul, dar au revenit după câteva minute, timp în care publicul a aplaudat şi a bătut din picioare în continuu pentru alte trei melodii între care „Toys” şi „Dream on”.
La final, Steven Tyler i-a prezentat pe ceilalţi membrii ai trupei, iar Joe Perry, la rândul său, l-a prezentat pe solist. Înainte să coboare de pe scenă Joe Perry a spus: „Suntem pentru prima data la Bucureşti şi a fost foarte bine!”.
În deschiderea show-ului, Aerosmith a concertat trupa germană Reamonn. Aceştia şi-au început reprezentaţia, la ora 19.15 şi au concertat aproximativ 50 de minute, printre piesele interpretate de aceştia numărându-se hituri precum „Supergirl” şi „Tonight”.
Printre politicienii prezenţi la eveniment s-au numărat Mircea Geoană şi Cristian Preda. De asemenea au mai putut fi văzute VIP-uri autohtone precum Ştefan Bănică şi Andreea Marin Bănică, Mihai Mărginean, Călin Goia şi soţia lui, Ana Maria Ferencz, Andreea Esca, Horia Brenciu, Dan Bitman sau Robert Turcescu.
Trupa americană cu cele mai mari vânzări – 150 de milioane de albume la nivel mondial -, Aerosmith a fost fondată în 1970, în New Hampshire. Muzica formaţiei include elemente de pop, heavy metal, glam, R&B şi a inspirat numeroşi artişti rock. Trupa a fost recompensată cu patru premii Grammy, zece MTV Video Music Awards şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, în timp ce, în 2005, s-a clasat pe poziţia 57 în topul 100 al celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor realizat de revista Rolling Stone.
Printre cele mai cunoscute piese de succes ale grupului american se numără „Walk This Way”, „Cryin'”, „Janie’s Got A Gun”, „Dude (Looks Like A Lady)”, „Dream On” şi „I Don’t Wanna Miss A Thing”.
Concertul pe care trupa Aerosmith l-a susţinut la Bucureşti face parte din turneul „Cocked, Locked, Ready to Rock”, care a debutat în mai, în Venezuela. Pentru concertul din România trupa Aerosmith a venit de la Londra, unde a concertat pe 16 iunie, următorul spectacol urmând să aibă loc pe 20 iunie, în Grecia. AGERPRES
Andreea a zis
„Când rockerii au ajuns la clasica piesa “I don’t want to miss a thing”, fanii şi-AU APRINS BRICHETELE, trăind fiecare vers împreună cu trupa.”
Serios? Accesul cu brichete a fost interzis. La intrare, ni s-au verificat gentile si buzunarele si brichetele au fost confiscate.
Ai urmarit prea multe inregistrari video din concerte pe youtube, dar n-ai fost aici.
Ziarul de Bacau a zis
Andreea, uita-te la semnatura si vezi ca e o stire de agentie.