Într-o perioadă a vieții care ne pune la încercări de tot felul și la tot pasul, în care forțele răului ne bîntuie și se încleștează în jurul nostru ca tentaculele unei caracatițe, ne îndepărtăm tot mai mult unii de alții, de credință și adevăr, de filosofia non-violenței, de trăirea în demnitate și pace sufletească a acestui miracol dumnezeiesc care este însăși viața noastră. Într-o eră dominată de tehnologia de vîrf a calculatoarelor și a roboților industriali, a expansiunii terorismului și a înmulțirii focarelor de război, a răspîndirii cu maximă repeziciune a flagelului drogurilor și a virușilor ucigași, a globalizării forțate care încet, dar sigur, va șterge urmele identității și unității naționale, a subminării fundamentelor spirituale ale omenirii, a dominației capitalismului totalitar ce-și face simțită prezența în mai toate colțurile globului, a atragerii tineretului pe panta degradării morale prin popularizarea în rîndul acestuia a violenței și prostului gust, ne situăm în perimetrul probabil al celor mai ample frămîntări sociale. Al derutei și confuziei generalizate la scară mondială. Al crizei de identitate. Și în special al celei mai puternice crize a umanismului cunoscută în istoria societății. De aceea, nu trebuie să uităm că cea mai înfloritoare etapă a istoriei omenirii a fost RENAȘTEREA, deoarece ea a lăsat posterității cele mai mari și mai deosebite realizări în domeniul artei și culturii universale, punînd în centrul preocupărilor sale omul, militînd pentru dezvoltarea liberă a personalității umane și promovînd ideea încrederii în valoarea omului, a creațiilor sale. Și rezultatele s-au văzut. Iar așa cum scria cu destul amar genialul Tolstoi – „cît de mult ne-am apropiat de perfecțiune – nu poate fi evaluat. Tot ce putem vedea este mărimea devierilor noastre”! Terorizați și traumatizați de grija zilei de mîine, uităm cu desăvîrșire nu numai de cei din jurul nostru, dar chiar și de noi înșine. Și admitem, în cele mai multe cazuri, umilința ca formă supremă de supraviețuire. Atunci cînd pe nimeni nu-l mai interesează de noi, iar la rîndul nostru nu mai conștientizăm că trebuie să ne îndreptăm privirea și sufletul spre aproapele nostru, de-abia atunci totul devine foarte grav. Și mai ales atunci cînd încercînd să comunicăm unii cu alții, să transmitem mesaje, sîntem cenzurați. Sîntem,de cele mai multe ori, avizi după știri macabre, fără importanță pentru spiritul nostru. În locul cuvintelor frumoase. Al învățămintelor vieții. Sîntem probabil superficiali în însăși trecerea prin această viață, în care esențială este puterea universală a omului de a crea, de a ordona și de a înfrumuseța locul și timpul în care-și duce viața. Și pentru că așa cum spunea un umanist, Nicolae Balotă „-Omul este o ființă amenințată”. Vrăjmașii sînt, deopotrivă, în afara și înlăuntrul nostru. Aceștia par coalizați împotriva omeniei noastre. Ori de cîte ori cedăm în fața lor, scădem în umanitate. Gesturile care corup integritatea morală, politico – socială, estetică a ființei sînt eșecuri ale umanismului în om. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns