Grupul de firme Agricola Bacau a inregistrat, in primele sase luni ale anului, o cifra de afaceri de 252,454 mil. lei, cu 5% mai mult fata de perioada similara a anului trecut. Numai in Agricola International, cea mai importanta companie a Grupului (in care sint integrate lantul de productie al carnii de pasare, reteaua proprie de magazine si operatorul logistic) a avut o crestere a cifrei de afaceri cu 7%, ajungind la circa 163,350 mil. lei.
Rezultatele se mentin pe linia obiectivelor companiei stabilite la inceputul anului. Agricola a estimat, pentru 2012, o crestere a cifrei de afaceri cu 10% la carnea de pasare, 12% la semipreparate si produse ready-meal, 10% la salamuri crude uscate si preparate fierte afumate. La categoria oua pentru consum, grupul se asteapta la o crestere de 50% a cifrei de afaceri, in contextul in care anul trecut s-au efectuat lucrari de modernizare privind confortul pasarilor, care au generat scaderea productiei de oua.
Redimensionarea ofertei de carne
Vinzarile de carne de pui au crescut, comparativ cu perioada similara din 2011, cu 3% in volum. Daca inceputul anului a fost unul dificil, marcat de fenomene meteo extreme (zapezi foarte mari si temperaturi foarte de scazute), in al doilea trimestru a fost necesara dimensionarea ofertei, tinind seama de bugetele consumatorilor substantial afectate de vremea dificila de la inceputul anului.
Totodata, pretul de achizitie al materiilor prime a crescut la un nivel nemaiintalnit. Cresterile in valoare a vinzarilor sint de 7%, provenite din structura de produse comercializate – cresterea vinzarii de sortimente cu valoare adaugata. „Cresterea vinzarilor la carnea de pasare – spune presedintele Grupului, Grigore Horoi – face parte, din strategia Agricola de a-si eficientiza activitatea, inclusiv prin cresterea volumelor vindute.
In primul semestru, volumele de carne de pasare comercializate au depasit 15.000 de tone si cred ca pina la sfirsitul anului ne vom apropia de tinta de 35.000 de tone”. Si in 2012, ca si anul trecut, 20% din productia de carne de pui va pleca la export. Principalele tari in care este prezenta, in acest moment, Agricola Bacau sint Germania, Olanda, Franta, Grecia si Marea Britanie, unde exporturile de produse de tip ready-meal de la Europrod sint in crestere anul acesta.
Lider pe piata salamurilor crude-uscate
Vinzarile la categoria salamuri crude uscate si preparate din carne fierte afumate realizate de Salbac, companie din Grupul Agricola, au crescut, valoric, cu 10,4 % fata de aceeasi perioada din 2011. In continuare, grupa salamurilor crude uscate are performante excelente, aici inregistrindu-se vinzari in crestere cu 14%, in vreme ce preparatele fierte afumate au o usoara scadere in volum, compensata de cresterea in valoare a vinzarilor cu 5%. Este evidenta orientarea consumatorilor catre produse considerate mai sanatoase, cu grad scazut de procesare.
„Piata mezelurilor – a precizat Grigore Horoi – este in contractie, cu pina la 15 procente. In acest context, pot spune ca rezultatele noastre sint chiar bune. Vom mentine tendinta de crestere in special la grupa salamurilor crude-uscate, grupa cu care sintem lideri in retelele de retail modern. De asemenea, Salamul de Sibiu Agricola, prin pozitia sa de lider detasat in segment (peste 53% in retailul modern), ne ajuta sa ne consolidam pozitia in piata acestor produse valoroase”.
Agricola invadeaza piata de oua
La categoria semipreparate si produse de tip ready-meal, de la Europrod, in primul semestru s-a inregistrat o crestere semnificativa a vinzarilor totale cu 22% (un plus de 14% a vinzarilor volumice), pe fondul cresterii vinzarilor de produse vegetale din perioada Pastelui si a produselor proaspete tip grill de sezon.
Iar la oua de consum, Avicola Lumina Constanta a comercializat aproape 31,474 milioane oua, cu 33 % mai mult decit in aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, cifra de afaceri in primul semestru este de aproximativ 17,1 milioane lei, cu aproape 70% mai mare decit cea corespunzatoare perioadei similare a anului trecut.
„In aceasta luna – a mai spus presedintele Agricola – am lansat pe piata ouale proaspete marcate cu cifra 1, provenind de la «gaini fericite». Cu o investitie de aproximativ 100.000 de euro am amenajat o ferma de gaini ouatoare dupa sistemul free range care permite gainilor sa iasa libere afara, in timpul zilei, fiecare pasare beneficiind, potrivit reglementarilor europene in vigoare, de patru metri patrati spatiu exterior. Livram, in acest moment, circa 168.000 de oua cu cifra 1 pe luna”.
Lasă un răspuns