Prezenta in orasul sau natal, cu ocazia Festivalului Verii, Alexandra Ungureanu ne-a dezvaluit ca pregateste o surpriza pentru onesteni, in aceasta toamna, cind va lansa cele doua albume la care lucreaza in prezent, iar acestea vor fi promovate prin intermediul unor spectacole. “Este vorba de un album solo si de unul impreuna cu Crush, pe care incercam sa le finalizam pe la sfirsitul lunii octombrie”, ne-a spus Alexandra. Ea ne-a mai precizat ca, desi scoate si un album solo, dar mai apare si singura prin spectacole, a pastrat o strinsa colaborare cu cei doi baieti de la Crush, impreuna cu care sustine cele mai multe dintre concerte. “Mai au si ei formatie, cu o alta denumire, dar multe spectacole le sustin impreuna cu mine, atunci cind ei apar cu numele de Crush”, ne-a mai spus Alexandra Ungureanu. Interpreta onesteanca ne-a mai dezvaluit ca albumul ei solo va include si o piesa cu Mircea Baniciu, care a concertat si el la Onesti, la Festivalul Verii, chiar inainte de a urca ea pe scena. “Sint o admiratoare a lui Mircea Baniciu si mi-am dorit sa realizam o piesa impreuna, care se afla deja in lucru si care va figura pe albumul meu solo”, ne-a spus Alexandra.
Lasă un răspuns