Alexandru Gavril, tinarul de 26 ani cunoscut drept tatal care si-a omorit fetita fetita de 3 ani, sub pretextul ca minora era posedata de diavol, ramine in arest preventiv inca 20 de zile. Inculpatul a recunoscut ca a fost sub influenta substantelor psihotrope atunci cind si-a omorit copila cu singe rece. Manifestarile fostului boxer au fost cele specifice unui om ce se droga de ceva timp. Un set de analize a fost facut la Institutul de Medicina Legala (IML) Iasi, diagnosticul fiind de „discernamint abolit”. Pentru ca magistratii nu au considerat fondat diagnosticul medicilor pentru a renunta la masura arestarii preventive si internarea inculpatului intr-o institutie de specialitate, magistratii au cerut o noua expertiza psihiatrica facuta de aceasta data la Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici”. Avocatul apararii, Maria Vasii, a cerut din start completului de judecata sa desfiinteze hotarirea primei instante de judecata, considerind-o nefondata. „Apreciez ca Tribunalul Bacau a luat o hotarire nelegala. Judecatorul s-a pronuntat la altceva decit i-a cerut procurorul, nesolutionind fondul cauzei. La dosar nu exista un document legal care sa ateste gradul de responsabilitate a inculpatului. Boala psihica grava inseamna iresponsabilitate. Din start nu se impunea prelungirea arestarii preventive. S-a prelungit masura arestarii preventive cu 20 de zile, timp in care trebuie depus la dosar ultimul raport de expertiza medicala, care, desi exista, nu a fost redactat la timp. Starea clientului meu este stabila, urmind un tratament care sa-i preintimpine alte caderi psihice”, a spus av. Maria Vasii.
Anonim a zis
Un nefericit..mai scutiti-ne de astfel de subiecte!
unu' a zis
trebuie sa plateasca pt ce a facut nu se poate chema om la faima care crede ca o are ar putea repeta aceasta daca va fi asa usor eliberat
cocojumbo a zis
sunt sigur ca va scapa sub pretext de nebunie / apropo nu il condamna si pt consum de substante ,, stimulante”?
laura a zis
De puscarie sa scape dar sa stea inchis la nebuni pe viata!!!
ingrijoratul a zis
Cine dracu e nesimtita aia de avocata? Sa-i omoare ei copilul sa vada cum este.