• micuța abandonată în tren nu poate ajunge în brațele părinților adoptivi, deoarece judecătorii sînt în vacanță • ca să fie mai aproape de viitorii părinți, fetița a fost transferată din Bacău la o unitate de protecție a copilului din Moinești
O familie din Moinești s-a decis de curînd să o înfieze pe Alexia, fetița abandonată anul trecut de mama în tren, în brațele unei călătoare. Drumul pînă la adopție părea simplu, însă n-a fost așa.
Externarea ei din spital s-a dovedit o încercare extrem de grea. Asta din cauza unei neglijențe care a durat peste un an de zile și care a avut drept consecință privarea copilului abandonat de un drept elementar: să figureze în evidențele Stării Civile. Pentru că în noaptea de 15 martie 2002, atunci cînd a fost adusă la Maternitate de femeia care a găsit-o în tren, polițiștii nu au întocmit un proces verbal, Alexia nu a putut primi un certificat de naștere. Indolența autorităților a durat peste un an, moment de la care Alexia nu mai putea obține un certificat de naștere decît în instanță.
Și la această oră, fetița abandonată mai așteaptă ca nașterea ei să fie autentificată. Pînă joi, fetița a stat în secția de Recuperare Nutrițională a spitalului de copii. Acum două zile însă, familia din Moinești care dorește să o înfieze a vizitat-o și a mutat-o mai aproape de viitorul ei cămin. „Din cauza vacanței judecătorești, certificatul de naștere al Alexiei și perfectarea actelor de adopție întîrzie. Fetița a fost însă transferată de la Bacău la unul dintre centrele noastre din Moinești, pentru ca părinții care urmează să o înfieze să fie aproape de ea. Acolo o pot vizita zilnic și se pot acomoda unii cu alții. Familia respectivă are deja cererea de adopție pentru Alexia aprobată”, ne-a declarat Florin Crețu, purtător de cuvînt al Direcției de Protecție a Copilului. Deși mai are de așteptat aproape două luni pînă la terminarea vacanței judecătorești, Alexia a trecut cu bine de hopul pe care viața i l-a scos în cale. Alți doi copii, pînă mai ieri colegi de salon cu ea, au luat locul fetiței abandonate în tren anul trecut. Și ei așteaptă ca o familie dornică să înfieze un copil să bată la ușa secției de Recuperare Nutrițională a spitalului de copii. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns