Sancțiunile aplicate patronilor din panificații și morărit au curs în ultima vreme. Campania Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău s-a soldat cu verificarea a 27 de firme de profil din județ, din care mai bine de jumătate au fost prinși pe picior greșit. „Cele mai multe nereguli au fost depistate pe relațiile de muncă. Pentru muncă la negru s-au aplicat sancțiuni în valoare de 195 de milioane de lei. Probleme au fost găsite și în ceea ce privește modul în care patronii asigură condiții sigure de muncă salariaților. Aici s-au aplicat cinci amenzi, valoarea lor ridicîndu-se la 115 milioane de lei”, ne-a declarat Dan Buftea, purtător de cuvînt la ITM Bacău. Inspectorii de muncă au găsit lucrînd fără contract de muncă 17 persoane. Pe securitate și sănătate în muncă au fost date sancțiuni patronilor care nu au efectuat instructajele de protecție a muncii, controalele medicale la angajare și periodice și neefectuarea verificărilor la centurile de împămîntare ale prizelor. Printre firmele sancționate se numără Fortus Trading SRL Poduri (30 milioane de lei), Bravas Com SRL Ciorăști (20), Prod Ghiult SRL Bacău (25), Ultrarei SRL Bacău (25), AF Ciobanu Nicolai Tîrgu Ocna (20), Euronic SRL Bacău (50 milioane), Almaco SRL Bacău (20 milioane), Hemsin Com Impex SRL Bacău (25), Prosi Prod SRL Bacău (25), Paulista SRL Bacău (25) și Rovalar SRL Bacău (10 milioane). (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns