Polițiștii din cadrul Serviciului Poliție Rutieră Onești au continuat zilele trecute să-i sancționeze pe șoferii neatenți, pe cei aghezmuiți, dar și pe pietonii care lasă totul în grija celor aflați la volan. Așa se face că au fost amendați 15 șoferi pentru nefolosirea centurii de siguranță, 28 pentru că au parcat în locuri nepermise, iar 43 pentru viteză excesivă. Nici căruțașii, pietonii și bicicliștii nu au trecut neobservați, întocmindu-li-se, în total, nouă procese verbale pentru diverse abateri. Au fost reținute două permise de conducere pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și defecțiuni tehnice ale mașinilor, lucruri care intrau tot în sarcina șoferului. În plasa polițiștilor a căzut Viorel Chirilă (47 ani), fără ocupație, care a fost găsit la volanul mașinii sale după ce băuse cîteva beri. Valoarea totală a celor 168 sancțiuni este de 41,5 milioane de lei. (Tiberiu BĂȘTIC)
Lasă un răspuns