Zilele trecute s-a trimis spre publicare in Monitorul Oficial un Ordin al Autoritatii Nationale prin care se reglementeaza functionarea tirgurilor de animale vii provenite din gospodariile populatiei. „Potrivit actului normativ, in aceste tirguri pot fi comercializate numai animale din urmatoarele specii: bovine, ovine, cabaline, caprine si pasari vii, provenite din exploatatii nonprofesionale; porcinele vor putea fi vindute in tirguri doar dupa ridicarea interdictiei de comercializare, conform revizuirii programului de supraveghere si control a pestei porcine pe 2010, in colaborare cu expertii Comisiei Europene”, a precizat dr. Vlad Gheorghita, din cadrul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. Potrivit acestuia, un astfel de tirg de animale vii este obligatoriu, pentru a functiona, sa fie autorizat sanitar-veterinar, impunindu-se, de asemenea, incheierea unui contract intre administratorul tirgului si un medic veterinar de libera practica astfel incit, sa fie asigurata supravegherea de specialitate. „Un obiectiv important al noului act normativ este realizarea unei monitorizari sanitar – veterinare eficienta a miscarilor de animale in scopul prevenirii aparitiei sau combaterii raspindirii unor boli de animale. In aceste tirguri vor putea fi vindute doar animale sanatoase, identificate si inregistrate, insotite de documentele sanitar-veterinare, conform legii”, a mai spus dr. Vlad Gheorghita.
Lasă un răspuns