Conducerea SJU Bacau sustine ca, pentru prima data, va putea investi mai mult in dotarea unitatii cu aparatura medicala moderna. Aceasta, ca urmare a crearii unui fond de dezvoltare rezultat din excedentul inregistrat in 2007, de 898.000 lei. Banii vor fi utilizati pentru achizitionarea a 19 tipuri de aparate, destinate mai multor sectii. „Vom aduce pina la finele lui 2008 aspiratoare chirurgicale, lampi scialitice, ecodopplere intra si extra craniene pentru Neurologie, ecografe pentru Radiologie, electroencefalografe, dermatoscoape si masini de curatat recipienti”, a declarat Dan Stoica, managerul SJU Bacau. In afara de acestea, se vor face investitii, majoritatea tot in sensul achizitionarii de aparatura medicala, din fonduri proprii, care, potrivit reprezentantilor SJU Bacau, se ridica la valoarea de 1.479.606 lei. Astfel, se va proceda la dotarea sectiilor cu aparate de anestezie, mese de operatii, ecodoppler sau instalatie RX Mobil digital pentru ortopedie dar si aparatura pentru balneofizioterapie. „Am finalizat de altfel, dotarea cu aparatura pentru Sectia Chirurgie Plastica cu un fierastrau oscilant cu multiple functiuni, de care era mare nevoie”, a spus Stoica. Potrivit acestuia, fondurile primite de la Ministerul Sanatatii – 500.000 lei – vor fi directionate catre finalizarea lucrarilor la Blocul Operator si Anestezie-Terapie Intensiva. O problema delicata ramine insa cea a tomografului spitalului pentru care, precizeaza conducerea, nu s-a primit inca unda verde de la Minister, existind sanse minime de inlocuire cu unul nou, performant, in acest an.
Lasă un răspuns