Circa trei sute de familii din Moinești trăiesc sub pragul sărăciei, iar ajutorul social reprezintă singura lor sursă de subzistență. Potrivit datelor furnizate de Biroul de asistență socială al Primăriei Municipiului Moinești, luna aceasta există în derulare 277 de dosare pentru acordarea ajutorului social, conform Legii 416/2001 referitoare la venitul minim garantat. Numărul de dosare reprezintă practic numărul de familii, cărora le corespund 779 de persoane. În cazul acestora, suma totală pe care primăria locală o va achita pentru luna ianuarie este de aproximativ 300 milioane de lei, bani care încă nu au fost achitați. De menționat că în 2002, plata ajutorului social a fost aprobată în 362 de dosare. Cifra acestora a scăzut deoarece 85 de persoane, întreținători de familie, s-au angajat în ultimele două luni la primăria moineșteană, conform programului destinat șomerilor și lansat de această instituție. În altă ordine de idei, în luna ianuarie, la Cantina socială din Moinești erau înscriși 122 de amărîți ai soartei, pentru a primi zilnic o masă caldă. Numărul lor a crescut față de decembrie trecut cu patru persoane, iar la alte două cereri urmează să li se dea curs în această lună, anchetele sociale fiind deja efectuate. Numai luna trecută, administrația locală a cheltuit 140 milioane de lei pentru alocația de hrană la cantină, dar suma totală este însă dublă dacă se iau în calcul salariile celor nouă angajați, cheltuielile de întreținere, dotările sau reparațiile curente. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns