Sute de bacauani din zona de sud a municipiului Bacau au fost notificati cu privire la consecintele pe care le vor suporta ca urmare a debitului restant. Daca pina joi, 18 septembrie, locatarii din zona Metalurgiei nu isi platesc datoriile catre RAGC, furnizorul de apa potabila va dispune sistarea acesteia. „In caz de neplata, avem tot dreptul sa intrerupem furnizarea alimentarii cu apa la utilizatorii care nu si-au achitat facturile pe o perioada mai mare de 30 de zile calendaristice de la data expirarii termenului de plata a facturii”, a precizat Petrus Radulescu, director executiv in cadrul RAGC Bacau. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns