A sasea editie a Festivalului placintelor incepe astazi, 30 august, este deschisa de Filiala Bacau a Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural – ANTREC, Consiliul Judetean Bacau, Oficiul Judetean de Consultanta Agricola si Consiliul Local Hemeius la Pensiunea Loredana, din Hemeius. Festivalul – ne-a informat Beatrice Grigoras, presedintele filialei, se deruleaza timp de doua zile, 30 si 31 august, si este principala componenta a manifestarii „Pastrarea si continuarea traditiilor lumii satului romanesc”. „Festivalul – a precizat presedintele Antrec Bacau – va fi deschis la ora 10,00, odata cu prezentarea concurentilor si odata cu prezentarea si degustarea preparatelor culinare, a placintelor traditionale. De la ora 13,00, avem un program folcloric, de asemenea traditional, iar de la ora 15,00 isi va intra in rol juriul, care va juriza si placintele prezentate in concurs, dar si obiectele traditionale si produsele ecologice”.
In ultima zi a manifestarii, duminica, de la ora 10,00, participantii vor pleca intr-un scurt periplu prin mai multe pensiuni turistice din arealul rural bacauan. Ziua de simbata, insa, se va incheia cu un simpozion, pe tema „Impactul revitalizarii traditiilor lumii satului romanesc, pentru turismul rural.
Anul trecut, festivalul placintelor a fost organizat la Cabana Soimul, din Comanesti, agreata pentru cadrul inedit al pensiunii, pentru restaurantul traditional foarte apreciat in zona si pentru disponibilitatea aratata de gazde pentru dezvoltarea agroturismului local. Manifestarea a fost precedata, in vara anului trecut, de un Festival al traditiilor populare din zona Ghimes-Faget, care, insa, pare a nu fi ceea ce se astepta de la el, adica inceputul unei noi traditii in judetul Bacau. (Petru DONE)
Lasă un răspuns