Unitatea Fitosanitară Bacău organizează, pe raza municipiului Bacău, în perioada 3 – 5 august, tratamentul fitosanitar împotriva omidei păroase (Hyphantria cunea, generația a doua), unul dintre cei mai periculoși dăunători ai plantelor. Tratamentul a devenit o acțiune tradițională. El se aplică de ani de zile în această perioadă a anului, considerată cea mai potrivită pentru combatere. Omida păroasă atacă arborii, arbuștii și plantele ierboase, pe care le poate distruge în masă. în final, pomii desfrunziți se usucă.
„Tratamentul va fi aplicat cu ajutorul aviației utilitare, folosind produsele FURY 10 EC și Cipetrin 10 EC în regim ultra redus (VUR) – ne-a informat directorul executiv adjunct Cezar Rădescu al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) – Unitatea Fitosanitară Bacău. Produsul are un impact minim asupra populației și animalelor și nu există pericolul de intoxicare. Unitatea noastră, DADR și Primăria Bacău vor supraveghea tehnic efectuarea operațiunii, în timpul căreia parcurile vor fi închise și vor fi plantate indicatoare care avertizează interdicția circulației”. Cezar Rădescu a ținut să mai precizeze și cîteva măsuri preventive, pe care populația trebuie să le urmeze în perioada 27 – 30 iulie și chiar o zi – două după aceasta. Astfel, trebuie respectate normele de igienă sanitară, prin spălarea abundentă cu apă a fructelor și legumelor înainte de a fi consumate, animalele nu trebuie lăsate să pășuneze în zona tratată sau să se adape din apele de suprafață timp de 48 de ore după tratament, iar deținătorii de familii de albine trebuie să închidă sau să îndepărteze stupii din zonele supuse tratamentului – în perioada acestuia și timp de 48 de ore după efectuarea lui. De asemenea, proprietarii deținători de pomi, arbuști, plante ierboase cu atac de omidă păroasă trebuie să taie, să strîngă și să distrugă cuiburile de omizi prin ardere, duă care vor efectua tratamentul chimic cu unul dintre produsele Fury 10 EC, Cipertrin 10 EC, Silposan Ca 2și Foray 48B. în timpul efectuării tratamentului trebuie evitată plimbarea în parcuri și pe spații verzi a copiilor, bătrînilor și a persoanelor alergice oftalmologic și dermatologic.
în caz de timp nefavorabil (vînt, precipitații), perioada tratamentului se va prelungi cu numărul de zile nefavorabile. Fondurile necesare apilcării tratamentului sînt alocate de Ministerul Agriculturii. „Această acțiune are menirea de a crea un mediu sănătos și plăcut, pentru că odată cu tratarea omidei păroase se vor diminua considerabil și alte populații de insecte” – a conchis Cezar Rădescu. Acțiunea de la Bacău mai este susținută și de Direcția de Sănătate Publică, Asociația crescătorilor de albine, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Inspectoratul Teritorial pentru Protecția Muncii și Inspectoratul Județean pentru Protecție Civilă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.