– polițiștii au sancționat în trafic viteza excesivă, lipsa centurii de siguranță, consumul de alcool și nerespectarea culorii semaforului
Ramona IONESCU
Zeci de polițiști de la Rutieră încearcă zilnic să țină sub control evenimentele din trafic. Pe durata misiunilor, echipajele urmăresc respectarea acordării de prioritate, traversarea neregulamentară sau consumul de alcool la volan.
Într-o singură zi, polițiștii au consemnat peste 130 de abateri, neregulile fiind sancționate cu amenzi pe măsura faptelor.
„Din numărul celor amendați, 49 de pietoni au traversat strada neregulamentar, 31 de șoferi au depășit limita de viteză admisă, 12 nu au folosit centura de siguranță, patru nu au respectat semaforul, trei n-au dat prioritate pietonilor, doi au fost prinși băuți la volan, iar restul au depășit neregulamentar. În total, zece șoferi au rămas fără permisul de conducere, iar alți trei sunt obligați să intre în legalitate cu mașinile, pentru a-și recupera certificatele de înmatriculare”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
Suspendați de pe șosele
Vasile C., în vârstă de 68 ani, din Bacău, a început luna cu stângul. El conducea o mașină pe Calea Republicii din municipiul Bacău și, pentru că nu le-a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare, a rămas fără permisul de conducere. Nici Anton S., de 49 ani, din Bacău, nu a trecut de un filtrul polițiștilor care acționau pe strada Milcov din localitate.
La testarea cu aparatul etilotest, valoarea indicată de aparat a fost de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Șoferul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 și i-a fost reținut permisul de conducere”, a spus inspectorul Butnaru. Ignoranța l-a costat permisul de conducere și pe Marcelică D., în vârstă de 54 ani, din Bacău, care a fost surprins de un echipaj rutier pe strada Mioriței, unde, la intersecția cu strada Prelungirea Bradului, a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Graba unui pieton în vârstă de 63 ani din Bacău a fost amendată de polițiști cu 140 de lei, în momentul în care Gheorghiță P. a traversat strada Mioriței prin loc nepermis și fără să se asigure.
Lasă un răspuns