~3 min lectură 2 comentarii

Au început lucrările la rețeaua de canalizare din comuna Oituz. Investiția este de 48 milioane lei, fonduri europene

Andra Juverdeanu

Lucrările la rețeaua de canalizare din comuna Oituz, proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au început astăzi, a anunțat Mircea Fechet, ministrul Mediului.

În total, este vorba de 39 km de rețea de canalizare în localitățile Oituz, Călcâi, Marginea și Ferestrău – Oituz care „înseamnă acces la condiții decente în cel puțin 2.177 gospodării racordate gratuit, dar și eliberarea oamenilor de grija sistemelor improvizate”, a precizat ministrul Mircea Fechet.

Proiectul are o valoare de 47,95 milioane lei. „Mă bucur că primarul Claudiu Petrișor a reușit să facă pasul concret și să orienteze Oituzul către viitor. Pentru că această investiție nu aduce doar infrastructură modernă, ci și normalitate și respect față de locuitori”, a mai transmis ministrul Fechet.

Ca ministru al Mediului, marea mea mulțumire este atunci când proiectele de apă – canal trec de la etapa pe hârtie la cea în teren. O comunitate în care se fac investiții în apă și canalizare este una în care crește calitatea vieții și, odată cu protejarea sănătății publice, avem grijă și de mediu.

Sute și mii de gospodării beneficiază de apă curată și sisteme moderne de canalizare, iar natura e mai curată. Creștem șansele unei zone la dezvoltare și, în același timp, reducem riscurile de contaminare a solului și a apelor subterane.

APA este și rămâne prioritatea mandatului meu, iar fondurile din PNRR ne ajută să ridicăm, punctual, nivelul de dezvoltare și siguranța în comunități, să reparăm decalaje și să construim un viitor în care fiecare copil poate crește în condiții normale.

Am văzut și cum avansează lucrările de modernizare la Școala Gimnaziala Oituz, unde copiii vor putea învăța curând într-un mediu mai plăcut și mai confortabil, odată ce clădirea va avea dotări noi, de la tâmplărie până la centrală nouă și panouri fotovoltaice, în cadrul unui proiect finanțat din PNRR, cu 7,47 milioane lei.

Sunt oameni harnici în Oituz, i-am întâlnit și pe cei care muncesc printre flori, la solar. Este a doua generație de florari care duce mai departe tradiția și înfrumusețează casele oamenilor din sat și din împrejurimi.

PS: și tot în Oituz, la intersecția cu drumul județean către Târgu Ocna, după muncă luați o pauză pentru niște prăjituri foarte bune.

– Mircea Fechet, ministrul Mediului
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Radar
    4 mai 2025, 05:04
    0

    Bineînțeles, firma de „casa”,a luat lucrarea!Banii „trebuie sa rămână în familie”

  2. K
    Karol
    4 mai 2025, 13:58
    0

    Ce firma? Ca va fi o lucrare cu grave probleme, care nu va functiona niciodata cum trebuie. Un jaf din fonduri europene ?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.