Crimă şocantă în cartierul Cosmopolis din judeţul Ilfov. Teodora Marcu, o tânără mamă de 23 de ani și fostă concurentă Insula Iubrii, însărcinată în 4 luni, a fost executată în plină stradă, sub ochii fiicei ei de trei ani. Individul care a împuşcat-o cu trei focuri de armă era fostul ei iubit, însă erau despărţiţi de ani de zile. După ce a semănat teroare, s-a făcut nevăzut şi s-a sinucis la câteva ore distanță, încolţit fiind de zecile de agenţi care erau pe urmele lui. Ucigaşul Teodorei Marcu, Robert Lupu, postase recent pe Facebook mesaje ce îi par adresate tinerei căreia i-a devenit călău.
Ucigașul Teodorei Marcu s-a sinucis
„În aproximativ trei ore persoana respectivă, autorul faptei, a fost depistată în apropierea locului crimei, respectiv, în parcarea unor magazine ale complexului”, spune Mădălina Moşoiu, IPJ Ilfov.
„S-a trecut la patrularea zonei adiacente şi s-a periat zona. Aceste zone culminând cu perierea acestei parcări. Colegul meu a fost la aproximativ 6 metri de făptuitor, şi, probabil, primul care a şi făcut avertizările şi informaţiile legale”, a declarat Horaţiu Pleşa, inspector şef IJI.
„Echipele SAS au văzut suspectul şi s-au apropiat la un unghi de 90 de grade. Practic, nu avea ce să facă”, spune Dragoş Ungureanu, şef Serviciul pentru Acţiuni Speciale.
Se derulează secunde de coşmar până când se aude o altă împuşcătură. După ore întregi de căutări, individul a fost găsit ascuns între două dube. Disperat că va fi capturat, acesta s-a sinucis cu un singur glonţ. „Autorul urmează să fie ridicat de IML pentru a i se efectua necropsia, de asemenea, şi cadavrul victimei”, a declarat Cristian Gheorghe, chestor poliţie, directorul Direcţiei de Investigaţii Criminale.
Lângă el, poliţiştii găsesc două pistoale letale, încărcate cu 14 cartuşe. „La finalul activităţilor din teren din seara aceasta se vor desfăşura expertize criminalistice pe armele pe care acesta le avea, la Institutul Național de Criminalistică”, spune Alexandru Porojanu, director adjunct Institutul Naţional de Criminalistică.
Martorii spun că individul venea des în complex, unde mergea la sala de fitness, dar şi la o cafenea la care petrecea ore în şir.
Nu este exclus ca atacul să fi fost unul premeditat. Cu doar două ore înainte de tragedie, criminalul a postat pe reţelele de socializare mesajul: “Este doar chestiune de timp”. Anchetatorii trebuie să desluşească acum întrega poveste. „La final vor fi întocmite rapoarte de expertiză, care vor fi înaintate către Parchetul Tribunalului Ilfov”, a declarat Alexandru Porojanu, director adjunct Institutul Naţional de Criminalistică.
Mesajele postate pe Faceook de Robert Lupu
Într-o postare făcută pe Facebook pe 13 mai de Robert Lupu, asasinul Teodorei Marcu, acesta prezintă fragmente din cugetările sale, scrise de mână într-un caiet în perioada 2024-2025.
„Nu te naşti nici rău, nici bun. Societatea în care evoluezi te determină să oglindeşti adevărata ei faţă aidoma unui copil ce creşte într-o anumită familie, el va reflecta mediul în care a crescut”, spunea el. „Cea mai mare durere e aia simţită de tine. Dacă nu contezi pentru cine doreşti tu, nimic nu mai contează”, mai nota acesta.
„În timp ce iubirea e efemeră, ura rămâne eternă”, a încadrat el cu pixul, cu notiţa „de pus în ramă” alături.
În octombrie 2024, Robert Lupu scria „Consider că m-am sinucis”, iar în 2025 mesajele sale devin tot mai agresive la adresa femeilor, pe care le descrie cu apelative jignitoare. „Unele femei cred că prin naşterea unui copil, doi, trei, etc. se spală de păcatele comise. Situaţia e fix a unui cazier. Pedeapsa se poate ispăşi dar fapta rămâne şi vorbeşte tăcut.”
„Viaţa poate fi un film frumos, interesant şi plăcut, dar cu final tragic”, mai crede bărbatul.
Teodora Marcu îşi cunoştea călăul de la 14 ani
Surse Observator spun că cei doi au avut o relaţie de câţiva ani pe vremea când Teodora avea 14 ani. Relaţie pe care părinţii ei o contestau şi din cauza căreia au avut mai multe scandaluri cu bărbatul.
Individul era divorţat şi avea o fiică adolescentă, şi era cunoscut în oraşul natal – Oneşti, ca fiind un tip cel puţin dubios. Acum ceva timp lansase o carte în care şi-a expus fostele idile amoroase.
Teodora avea doar 23 de ani si era însărcinată în aproape cinci luni cu al doilea copil. Soţul ei, de meserie iluzionist, era plecat la Chişinău, acolo unde avea un spectacol. Cuplul a devenit cunoscut dupa ce a participat la sezonul 6 al emisiunii fenomen Insula Iubirii. (sursa: observatornews.ro)
Tataia s-a suparat ca l-a parasit.
un bolnav mintal incurabil
Asta denota inconstienta criminala si complicitatea cu infractorii a politistilor si procurorilor din Onesti si Bacau. Acolo unde putregaiul coruptiei ede sus si pana jos. Pestele de la cap se impute.