O avarie produsa marti, 5 august, la orele 14.40, in reteaua subterana de distributie a energiei electrice din municipiul Onesti a dus la intreruperea alimentarii cu energie la consumatori din zonele: Calea Marasesti, Stadionului, Pajura. Avaria a fost provocata de deteriorarea unui cablu subteran de energie de catre angajatii unei societati ce executau lucrari de constructii in Calea Marasesti.
Echipele E.ON Moldova Distributie au intervenit imediat pentru identificarea si separarea zonei defecte si pentru restabilirea alimentarii pe cai de alimentare de rezerva. La orele 15.30, alimentarea a fost reluata.
Repzentantii E.ON Moldova Distributie solicita firmelor de constructii sa obtina anterior inceperii lucrarilor avizul E.ON Moldova Distributie si sa respecte conditiile prevazute pentru a evita pe viitor situatii ce produc nemultumiri cetatenilor. (Ovidiu PAULIUC)
Lasă un răspuns