Sute de bacauani, fumatori inveterati, s-au aratat interesati de participarea la programul national „Stop fumatului!”, derulat in perioada iulie – decembrie 2008. Potrivit coordonatorilor locali ai campaniei, aceasta s-a dovedit a fi una de mare succes, nu atit prin numarul participantilor cit prin rata foarte ridicata de reusita a lor. Astfel, peste 50% dintre fumatorii care au urmat sfaturile si tratamentul indicat, conform programului, de catre specialistii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Bacau, se pare ca au scapat de viciu. Cei mai multi pacienti bacauani, majoritatea cu virste cuprinse intre 30 si 50 de ani care s-au adresat responsabililor de campanie atit din proprie initiativa, cit si directionati de medicii de familie, fac parte din categoria celor care, de-a lungul timpului, au inregistrat esecuri multiple in incercarile de a se lasa de fumat. Odata inscrisi in program, pacientii au urmat o terapie de doua sau trei luni – in functie de gradul de dependenta nicotinica – rezultatele imediate fiind cel mai adesea pozitive. „Programul derulat in Bacau a fost un succes pentru ca rata de reusita este apropiata, daca nu chiar mai mare decit cea inregistrata in cadrul programelor similare, din alte tari, respectiv de peste 50%. Important este, insa, de observat in timp rata succesului, aceasta analizindu-se dupa 12 luni de la terminarea terapiei”, este de parere dr. Dragos Ungureanu, medic specialist pneumolog, purtatorul de cuvint al Spitalului TBC Bacau si, totodata, responsabil de campanie. Potrivit acestuia, persoanele care s-au adresat programului si nu au reusit sa se lase de fumat, este putin probabil ca o vor face vreodata. Persoanele care nu au participat la program, dar care vor totusi sa se lase de fumat, sint in continuare asteptate la unitatea spitaliceasca. Pentru ca stocul de medicamente nu s-a terminat, ele continua sa fie eliberate pentru cei care vor sa invinga in lupta cu viciul.
Lasă un răspuns